Suceava e un oraș sigur și prosper, vegheat, zi și noapte, la fiecare colț de stradă, străduță sau alee, de haite bucovinene de dulăi mioritici urbani (dacă le-a fost răpus baciul și nu le-a rămas decât Niță sau Nuță de Humor în Bucovina sau cum Dumnezeu îl mai cheamă pe partenerul de ceaun cultural al lui Gheorghe Flutur!), care se năpustesc veseli și zgomotoși asupra locuitorilor pedeștri, ajutați, uneori, și de câinii de rasă, scoși la plimbare de doamne și de domni cu dichis, pentru satisfacerea nevoilor firești (uneori doar ale câinilor, cel mai des, și ale domnilor), prin locurile de joacă ale „plozilor” urbani. „Plozii” să stea în casă, să pună mâna pe o carte, pe un computer, nu să taie frunze la câini prin spațiile verzi, unde „copilașii” canini se simt atât de bine și se bucură din plin de libertățile democratice (ar fi o ticăloșie să li se pună botnițe și lese și ar fi o umilință pentru prosperul urbanizat să umble cu fărașul, măturica și punga din plastic după comoara căminului său conjugal).
Suceava miroase a bunăstare, mai ales dinspre corturile cu mezeluri și brânzeturi, din buricul târgului, afumate natural de către Petrea Dulgheru și Elena Oanea (în primul rând, mezelurile și brânzeturile, apoi și corturile) cu sănătosul fum rutier de Bucovina (cu superbă imbecilitate s-a scris, la intrarea în Frasin: „BUCOVINA / ORAȘ FRASIN / BUCOVINA”!) și cu delicatul colb daco-roman, răscolit de cupele și cazmalele harnicilor săpători de străzi, de parcări, de parcuri și de ce se mai găsește. Când plouă, gândești că Suceava-i Veneția, printre sporadicele lagune de asfalt răsfățându-se valurile adriatice ale apei de ploaie, care, de regulă, nu pică din cer, ci din ședințele consiliilor municipal și județean sau din conferințele de presă ale partidelor politice. Strașnice bălți are Suceava, nicăieri n-ai să întâlnești altele mai minunate și care să transforme practicarea sporturilor extreme într-o mișcare sportivă de masă!
Dar punctul de atracție turistică cel mai cel al Sucevei îl reprezintă polițiștii comunitari, față de care celebrele gărzi regale londoneze sunt doar niște biete marionete. Polițiștii noștri defilează, mai rar decât englezii, pe strada mare, numai pe strada mare, în grupuri de câte doi, de regulă un el și o ea, amândoi chipeși, pașnici și atât de visători încât nici măcar haitele mioritice de Bucovina urbană nu-i tulbură cu mârâieli și lătrături.
Până mai ieri, eram mândru și de mulțimea băncilor, dar mi-a călcat pe mândrie un întors din străinătate („Aici nu sunt bănci, ci instituții de cămătărie!”, spumega el), care, oricât de persuasiv m-am ținut eu de el, apucându-l de revere, să rămână măcar până la „Hora Bucovinei”, tot mi-a scăpat din mâini și s-a dus împușcat taman până în cealaltă extremitate a continentului.
Suceava e o veșnică sărbătoare, o evadare din timp spre deplinătatea sufletească. Nici anotimpuri nu mai are Suceava, ci „Crăciun în Bucovina”, „Paștele în Bucovina”, „Hora Bucovinei” și „Drumul Lemnului în Bucovina”, într-o complicitate generală (când e vorba de… drumul lemnului), deși, cu perfidie, uneori arătăm cu degetul numai înspre unii sau alții.
Suceava e Flutur, Lungu, Nechifor, Băișanu, Barbă, Milici, Niță, matusalemicul Acatrinei, Onofrei (felicitări pentru „dizidența” spre Blaga, în cazul în care nu înseamnă o „mutare” a lui Flutur, caz în care i se cuvin lui felicitările!), doamna Ardeleanu, veselul versificator Cerlincă, Nichitean, muza de la Burdujeni, cartierul Dorohoi, angelica Zarojanu etc.. Suceava e butic și vilă, mașină scumpă, aglomerare, maidanezi agresivi, gropi, atât de multe gropi, încât te îngrozește gândul pentru câtă prostie sunt ele menite. Suceava e o imensă pubelă, în care locuitorii depun disciplinați, pe categorii, deșeurile, apoi vin măturătorii și încarcă totul de-a valma, motivând că nu au mașini și nici rampe pentru depozitări separate.
Suceava e cel mai minunat oraș din lume, în care toți ne tragem din Ștefan cel Mare și suntem egalii lui Eminescu, Ștefan și noi, Eminescu și noi, gloria lor și a noastră, pentru totdeauna!
Mâine, 5 mai, regretatul Constantin Ștefuriuc împlinește 65 de ani, iar întru cinstirea acestei aniversări, Gheorghe Flutur, Nicu Barbă, Vasile Ilie, Sever Dumitrache, Călin Brăteanu și, în primul rând, Carmen Veronica Steiciuc l-au ras, iar, pe Constantin Ștefuriuc din titulatura festivalului de la Udești. Așa și trebuie, pentru că Poetul nu aparține nici mândrei noastre Suceava, nici comunei Udești, ci Lunii și Soarelui, alături de care pășește „desculț pe cer”.
