Finalist

Suceava are un dascăl în „Liga profesorilor excepționali”

Profesorul de fizică Costică Costan, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, este unul dintre cei 10 finaliști ai campaniei
Profesorul de fizică Costică Costan, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, este unul dintre cei 10 finaliști ai campaniei

Profesorul Costică Costan, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, s-a calificat în „Liga profesorilor excepționali”, campanie națională cu același nume, care urmărește premierea și recunoașterea meritelor și contribuția profesorilor deosebiți din țară.
În total sunt 10 finaliști, aceștia putând fi votați până la data de 26 iunie. Primul clasat va obține o bursă substanțială, de 30.000 de lei, locul 2 – 20.000 de lei și locul 3 – 10.000 de lei.
„Dacă fizică nu e, nimic nu e”
Costică Costan este profesor de fizică la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, iar mottoul cu care-și începe prezentarea este „Dacă fizică nu e, nimic nu e”. Este la catedră de peste 40 de ani, timp în care și-a adăugat la portofoliu peste 60 de elevi calificați la etapele naționale ale olimpiadelor de fizică, mare parte dintre ei ulterior laureați, cinci calificări la olimpiadele internaționale de fizică (Austria, Olanda, China, Australia, Italia) soldate cu trei medalii și două premii și alți zeci, poate sute de tineri premiați în cadrul competițiilor naționale, interjudețene și județene.
„Am ajuns profesor datorită pasiunii mele pentru fizică. Munca de profesor poate fi una foarte ușoară sau una care să-ți solicite eforturi deosebite. Dacă te limitezi la a intra în clasă și a «recita» lecția, atunci este foarte ușor. Pentru mine, fiecare lecție este o provocare. Încerc și sper că reușesc să captez atenția elevilor și, ceea ce este foarte important, să-i fac să gândească. Eu consider că fiecare lecție este ca un fel de piesă de teatru, profesorul fiind actorul principal. Dacă are talent, reușește să transmită elevilor cele dorite, dacă nu, nu. La mine, aceeași lecție predată la două clase diferite decurge altfel. Mă străduiesc să-mi adaptez predarea în funcție de feedback-ul clasei. Nu am agreat niciodată lecțiile șablon și din această cauză nu sunt de acord cu planificările și schițele de lecții. Cu toate acestea și acum, după 42 de ani de învățământ, îmi pregătesc conștiincios lecțiile”, povestește profesorul Costan.
Predă la Colegiul „Ștefan cel Mare” din 1974. Rămâne în învățământ până astăzi, cu excepția anilor 1997-2000, când a ocupat funcția de inspector școlar adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, „cea mai mare prostie din viața mea”, după cum spune profesorul.
Săptămâna trecută a primit diploma de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava pentru întreaga activitate desfășurată la catedră.
„Mi-am stabilit întotdeauna standarde tot mai înalte și pe măsură ce am atins un obiectiv mi-am propus un altul mai înalt. Am vrut să termin facultatea, s-a întâmplat, am vrut să am elevi care să facă facultate, care să se califice la olimpiada națională și au ajuns, care să ajungă la internațională și au ajuns”, a spus Costan la festivitatea de acordare a titlului.
Pentru un loc fruntaș în liga celor mai iubiți profesori, profesorul Costan poate fi votat la http://www.fundatiadanvoiculescu.ro/2016/05/costan-costica/.

Recomandări