Teste naționale speciale

Suceava are rata cea mai mare de promovabilitate din țară

Aproape 90% dintre candidații suceveni care au dat testarea națională specială au promovat examenul și, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, Suceava a fost județul în care s-a înregistrat cea mai mare rată a promovabilității din țară. După Suceava, pe locurile doi și trei în clasamentul promovaților se situează județele Maramureș și Covasna.
Cu toate că rata promovabilității i-a dus pe suceveni în vârful clasamentului național, nici un candidat din județ nu a reușit să ia nota 10 la testarea națională specială. Doar trei concurenți au luat note între 9 și 9,99, iar numărul celor notați de la 8 la 8,99 este de 85 de absolvenți de gimnaziu.
Cei mai mulți dintre candidații declarați promovați au luat note între 6 și 6,99.
309 dintre candidații promovați au fost notați cu medii între 5 și 5,99, alți 773 dintre candidați au luat note de la 6 la 6,99, în timp ce 402 dintre concurenți au obținut rezultate cuprinse între 7 și 7,99. 230 dintre candidați au picat examenul, pentru că au luat note sub cinci.
Promovații se pot înscrie pentru liceu
Testarea națională specială organizată de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a fost ultima șansă a absolvenților de gimnaziu care nu au promovat sau nu au susținut în anii trecuți această testare, de a-și putea continua studiile la liceu.
Candidații care au promovat această sesiune se pot înscrie pentru admiterea în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul școlar 2008-2009.
Termenul limită până la care poate fi efectuată prima etapă a repartizării computerizate a absolvenților clasei a VIII-a este 27 iunie, inclusiv.

Recomandări

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava

Județul Suceava ar urma să primească cea mai mare sumă din țară, de aproape 220 de milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale pentru 2026

Robotul ștefaniștilor de la „Royal Engineers” merge la București, în finala celei mai mari competiții de robotică