Municipiul Suceava ar putea fi primul oraș din România care implementează un nou model de transport public în comun, cu autobuze electrice, chiar din 2015.
Prezent la Bruxelles (Belgia), la întrunirile orașelor europene care conlucrează pentru implementarea electromobilității, primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a arătat optimist în privința demarării în 2015 a proiectului prin care să fie achiziționat un nou parc auto, ecologic și economic, pentru societatea de transport public local, TPL.
„Conferința europeană pentru electromobilitate în orașele urbane din Europa, desfășurată la Bruxelles, a fost un bun prilej de comunicare cu reprezentanții Comisiei Europene, fiind prezenți mai mulți reprezentanți ai forului executiv al Parlamentului European. Am avut discuții pe această temă cu Magda Kopczynska, directorul responsabil din partea Comisiei Europene pentru acest proiect. Sunt încrezător că anul viitor vom putea implementa acest proiect care constă în achiziționarea unui nou parc auto pentru municipiul Suceava”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Suceava este singurul oraș din România implicat în proiectul „EVUE – Mijloace de transport electric în zonele urbane din Europa”, alături de alte nouă mari orașe europene – Oslo, Frankfurt, Londra, Stockholm, Lisabona, Katowice, Beja, Madrid și Zografou.
La conferința de la Bruxelles au participat și reprezentanți ai furnizorilor de autobuze electrice, precum Skoda, Solaris (Polonia), Volvo, Irizar, aceștia prezentând atât variante electrice, cât și hibride (energie electrică și carburant).
„Avem asigurări din partea domnului Matthew Noon, directorul programului EVUE, că va sta în contact permanent cu reprezentanții Uniunii Europene pentru implementarea acestui proiect”, a adăugat Lungu.
Edilul sucevean vrea să înlocuiască întreg parcul auto al TPL cu autobuze electrice sau hibride, actualul parc auto având deja mai mult de opt ani vechime și depășind cu mult numărul de kilometri recomandat pentru utilizare.
În urma discuțiilor de la Bruxelles
Suceava are mari șanse să fie primul oraș din România care se dotează cu autobuze electrice sau hibride
