Suceava are cea mai modernă scenă de spectacole din Moldova, și una dintre cele mai performante din țară. Concerte, concursuri de miss, spectacole de orice fel, care să beneficieze de o sonorizare excelentă, lumini de ultimă generație, microfoane, procesoare de sunet, pot să aibă loc și la Suceava, fără să mai așteptăm o montare de scenă modernă de către firme bucureștene, pentru ca bucovinenii să asculte muzică de calitate. Scena a fost achiziționată în leasing, pe o perioadă de patru ani, de către un grup de suceveni inimoși (Călin Brăteanu, Cristi Săveanu, Cezar Devisevici) – „Rekord Sound”, care au avut curajul, nebunia, să facă această investiție pentru Bucovina. Primul test pe această nouă scenă a fost trecut cu prilejul sărbătorii – „Sucevița 400 – sub sceptrul Movileștilor”, unde zeci de artiști au evoluat în aceleași condiții ca și marile vedete din țară. Scena impresionează prin dimensiune – 120 mp, dar și prin sonorizarea de 50 de mii de wați și luminile de ultimă generație. „Vrem să revitalizăm cultura din Bucovina. Este un prim pas. Eu aș spune că în acest domeniu, al muzicii, al infrastructurii de care dispunem acum pentru un spectacol de anvergură, suntem în Divizia A. Putem să ne batem cu cele mai mari scene din țară”, a spus, într-o conferință de presă, Călin Brăteanu. De montarea scenei se ocupă zece oameni specializați (s-au creat, astfel, noi locuri de muncă), în aproape 12 ore, oameni care își asumă și responsabilitatea pentru tot ce se va întâmpla pe scenă. Este bine de știut că această scenă completă poate fi închiriată de orice persoană care dorește să organizeze un eveniment monden într-un mod civilizat, la prețuri mult mai mici decât cele cerute de firmele din București, prioritate având, totuși, sucevenii. „Chiar dacă nu am apelat la sponsori pentru a ne ajuta în această investiție pe termen lung, ne bazăm pe munca noastră, lumea ne iubește, avem contracte „la nunți” până la sfârșitul anului și suntem deschiși către toți cei care vor să facă ceva pentru cultura bucovineană”, ne-a mai spus Călin de la Rekord. Este posibil ca următorul eveniment la care vor participa cei de la „Rekord Sound” să fie Zilele Sucevei.






