Dezvoltare

Suceava are 85 de proiecte de modernizare a satelor cu finanțare europeană

Dezvoltare: Suceava are 85 de proiecte de modernizare a satelor cu finanțare europeană
Dezvoltare: Suceava are 85 de proiecte de modernizare a satelor cu finanțare europeană

Județul Suceava are depuse la Agenția de Dezvoltare Regionala Nord-Est un număr de 85 de proiecte de dezvoltare și modernizare a satelor, finanțate cu fonduri europene prin măsura 3.2.2. Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Suceava, la expirarea termenului limită a proiectelor, în data de 31 iulie, Suceava era înregistrată cu 68 de proiecte, care se adaugă celor 17 deja aprobate, din 18 localități. Asta plasează județul nostru pe un loc de top la nivel național. Proiectele au valori de până la 2,5 milioane de euro fiecare și vizează 2-3 componente de infrastructură- drumuri, alimentare cu apă și canalizare, grădinițe, centre de plasament, centre de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate, pentru persoane abuzate, cămine culturale sau finanțarea unor ansambluri culturale ale localităților din mediul rural. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că, în mare parte este mulțumit de implicarea primarilor suceveni în realizarea de proiecte cu finanțare europeană și că dezideratul „un proiect în fiecare localitate a județului” este în bună măsură implinit. Flutur a remarcat și implicarea executivului din CJ în eliberarea de avize necesare la depunerea proiectelor și sprijinul acordat primarilor în obținerea unor avize de la alte instituții. Președintele CJ a dat asigurări că funcționarii din subordinea sa vor sprijini în continuare primăriile, îndeosebi în domeniul asistenței juridice, având în vedere complexitatea și rigoarea procedurilor în derularea proiectelor finanțate din fonduri europene.

Recomandări

Proiect de susținere a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare, lansat la Suceava

Primăria Vatra Moldoviței a finalizat modernizarea a trei drumuri și construcția a două poduri în satul Paltinu