Directorul general adjunct al Muzeului Bucovinei, dr. Ion Mareș, ne semnalează două lucrări care au apărut sub egida instituției muzeale la Editura Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
„Suceava – Anuarul Muzeului Bucovinei” (XXXIX)
Este vorba de „Suceava – Anuarul Muzeului Bucovinei” (XXXIX), care cumulează studii și texte de specialitate, având ca autori istorici, cercetători și muzeografi autohtoni, dar și din țară și străinătate (Ucraina, Republica Moldova), mare parte dintre ei participanți la simpozionul organizat la Suceava în toamna anului 2012.
Lucrarea, care apare ritmic, are peste 400 de pagini format A4 și are un colectiv de redacție alcătuit din dr. Ion Mareș (redactor-șef), dr. Aura Brădățan (secretar de redacție), dr. Doina Maria Creangă și dr. Mihai Aurelian Căruntu (redactori).
Sumarul cuprinde: Studii de arheologie, Istorie, Istoria culturii, Conservare-restaurare, Cronică de expoziție, Note de lector și Obituaria (in memoriam Ovidiu Pentelescu și Mihai Jelesneac).
Așa cum ne-a spus dr. Ion Mareș, anuarul este trimis la universități și instituții muzeale din Europa, America și Australia.
„Metalurgia aramei în civilizațiile Precucuteni și Cucuteni”
Cealaltă lucrare semnalată este monografia științifică „Metalurgia aramei în civilizațiile Precucuteni și Cucuteni”, al cărei autor este dr. Ion Mareș.
Lucrarea, a cărei publicare a fost finanțată de Muzeul Bucovinei, are 600 de pagini și este rezultatul unui efort de peste zece ani și vizează cele mai vechi preocupări ale omului privind metalurgia (sec. VI-V înainte de Hristos).
Secțiunile volumului privesc: Istoricul cercetărilor, Condițiile de descoperire, Proveniența aramei, Prelucrarea aramei în civilizațiile Precucuteni și Cucuteni, Piese de aramă, Corpusul descoperirilor cu obiecte de aramă, Concluzii, Zăcămintele și aparițiile de cupru din România, Experiment, Repartizarea topoarelor de aramă cu gaură transversală, Anexe, Date arheologice, Corpusul descoperirilor.