– Competiția a fost câștigată de echipa Regiunii Schwaben din Germania, clasamentul fiind completat, în ordine, de Suceava, Cernăuți – Ucraina și Mayenne – Franța
Echipa de fotbal de juniori a Sucevei a reușit să obțină cel mai bun loc din istoria participărilor în cadrul turneului de fotbal internațional „4 Regiuni pentru Europa”. Competiția s-a desfășurat pe parcursul a două zile pe stadionul Areni din Suceava, în turneu fiind înscrise echipele de fotbal reprezentând regiunile Schwaben (Germania), Mayenne (Franța), Cernăuți (Ucraina) și județul Suceava. La finalul competiției, cei mai buni s-au dovedit a fi tinerii fotbaliști din Germania, care au reușit să câștige toate cele trei meciuri disputate, adjudecându-și astfel trofeul pentru a cincea oară, după edițiile din anii 2002, 2003, 2004 și 2006. Demnă de remarcat a fost însă prestația jucătorilor suceveni, care au reușit să câștige două dintre cele trei meciuri disputate, pierzând titlul în ultimul meci desfășurat împotriva nemților. Conduși de antrenorii Aurel Constantin, Ovidiu Murariu și Dan Dăscălescu, sucevenii au început turneul cu o victorie clară împotriva echipei din Cernăuți, meciul fiind câștigat cu scorul de 5 la 1. Seria victoriilor a fost continuată și în meciul disputat împotriva francezilor din Mayenne, de care au trecut cu scorul de 2 la 1. Aflați la un pas de câștigarea turneului, sucevenii au avut însă dificila misiune de a juca împotriva echipei din Schwaben, care la rândul ei câștigase toate meciurile disputate până la momentul respectiv. Și deși au reușit să facă un joc bun, sucevenii nu au reușit în cele din urmă să se impună în acest meci, pierzând disputa cu scorul de 0-1 în favoarea nemților. Victoria acestora a făcut, așa cum am mai precizat, ca trofeul turneului „4 Regiuni pentru Europa” să rămână încă un an în Regiunea Schwaben, sucevenii mulțumindu-se doar cu locul al doilea. În ceea ce privește celelalte două echipe, ucrainenii din Cernăuți au ocupat ultimul loc al podiumului, în timp de echipa din Mayenne a terminat competiția pe locul IV.
Toate meciurile au avut loc în prezența oficialilor celor patru regiuni înscrise în competiție, și anume președinții din Schwaben și Cernăuți, Jurgen Reichert, respectiv Vladimir Kuliș, vicepreședintele regiunii Mayenne, Jean Marc Allain, și președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza. La festivitatea de premiere, președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, a mulțumit tuturor celor care au participat la această competiție, și și-a exprimat convingerea că legăturile dintre cele patru regiuni se vor consolida în viitor. La rândul său, directorul Departamentului de Integrare din cadrul Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că este posibil ca începând cu ediția de anul viitor, la acest turneu să participe 8 echipe din mai multe țări ale Europei. Nechifor a precizat că reprezentanții regiunii Katowice din Polonia, prezenți la Suceava pe durata desfășurării turneului de fotbal, și-au anunțat intenția să intre în această competiție. „Rămâne ca și celelalte trei regiuni care au participat anul acesta la turneu să nominalizeze câte o altă regiune din Europa, cu care au încheiate acorduri de parteneriate, astfel încât începând din anul 2008 în competiție să intre opt echipe”, a mai spus Nechifor.
Ediția de anul acesta a turneului „4 Regiuni pentru Europa” a fost organizată de Consiliul Județean Suceava, Consiliul Local Suceava, Direcția pentru Sport a județului Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” și FC Cetatea Suceava.
Competiții
Suceava a obținut cel mai bun loc de până acum în cadrul turneului „4 Regiuni pentru Europa”






