În toamna lui 1918 era clar că Imperiul Austro-Ungar se află în disoluție, iar popoarele care se aflau pe aceste teritorii se vor constitui în state naționale. Evenimentele s-au succedat cu repeziciune, și în doar câteva luni Bucovina s-a putut realipi Regatului României. În cartea „Zorii Unirii la Suceava”, profesorul Mihai Aurelian Căruntu a realizat o cronologie a evenimentelor de acum 100 de ani.
4 octombrie 1918 – Deputatul bucovinean Constantin Isopescu-Grecul solicită în Parlamentul de la Viena autonomie pentru cei 6 milioane de români din Austro-Ungaria.
12 octombrie 1918 – Un grup de intelectuali, în frunte cu Sextil Pușcariu, hotărăsc să acționeze pentru apărarea drepturilor naționale ale românilor din Bucovina.
16 octombrie 1918 – Fostul președinte al Partidului Național Român, Iancu Flondor, preia conducerea mișcării de emancipare națională.
17 octombrie – împăratul Carol al IV-lea emite proclamația „Către popoarele mele credincioase”, prin care popoarele din Austria primesc dreptul de a se organiza în state naționale autonome. Deputații români din Parlamentul de la Viena se constituie în Consiliu Național Român, sub președinția lui C. Isopescu-Grecul.
21 octombrie 1918 – La Hotelul Rezidenz din Viena se desfășoară consfătuirea secretă a
reprezentanților românilor din Transilvania și Bucovina. Din partea acestei ultime provincii participă deputații Gh. Grigorovici, George Sârbu și Teofil Simionovici. Cu acest prilej s-a stabilit, pe baza celor 14 puncte ale președintelui S.U.A. Woodrow Wilson, unirea tuturor românilor într-un stat național.
22 octombrie 1918 – La Cernăuți apare primul număr al gazetei „Glasul Bucovinei”, cu articolul-program „Ce vrem?”. Isopescu-Grecul și Gh. Grigorovici solicită, în fața Parlamentului de la Viena, dreptul la autodeterminare pentru românii din Bucovina.
25 octombrie 1918 – La Cernăuți se constituie un Comitet ucrainean, sub conducerea lui Omelian Popowicz, ca secție a Radei de la Lemberg, urmărind formarea unui stat autonom în cadrul Austriei, care să includă și Bucovina până la Siret.
27 octombrie 1918 – Adunarea Națională a românilor din Bucovina, întrunită la Cernăuți sub președinția lui Dionisie Bejan, se proclamă Constituantă, hotărând „unirea Bucovinei integrale cu celelalte țări românești”. Totodată, se constituie Consiliul Național Român, format din 50 de membri, în frunte cu Iancu Flondor.
28 octombrie 1918- Consiliul Național Român solicită, fără succes, preluarea puterii de la guvernatorul Bucovinei, Josef Etzdorf.
2 noiembrie 1918 – Legiunea ucraineană, condusă de Arhiducele Wilhelm („Kneaz Stefanovici”), începe devastările în Cernăuți, în urma întreruperii oricăror legături cu Viena, în ținut tinde să se instaureze anarhia. Iancu Flondor solicită, prin Vasile Bodnărescul, intervenția armatei române, dar guvernul Marghiloman promite doar arme. Garnizoana croată din Suceava proclamă „revoluția națională”.
3 noiembrie 1918 – Adunarea Națională a ucrainenilor contestă hotărârile Constituantei din 27 octombrie, hotărând împărțirea Bucovinei după criterii etnice.
4 noiembrie 1918- Eșecul guvernatorului Etzdorf de a găsi o formulă de guvernare, prin împărțirea puterii între români și ucraineni, sau asocierea unor reprezentanți ai tuturor naționalităților. Prefectul județului Suceava, Korn, îl numește primar al orașului pe profesorul Eusebie Popovici.
5 noiembrie 1918 – Locotenentul Traian Roșu, însoțit de o delegație din Câmpulung Moldovenesc, prezintă autorităților din Fălticeni o Moțiune de Unire a Bucovinei cu România. La Suceava sunt prădate magaziile militare, urmând, după cum nota profesorul Victor Morariu, „o noapte sinistră”, cu împușcături și strigăte.
6 noiembrie 1918 – Drept consecință a acțiunii în forță asupra instituțiilor din Cernăuți, Etzdorf este nevoit să cedeze puterea ucrainenilor și lui Aurel Onciul, care acționa în nume propriu, fiind lipsit de orice sprijin real. Încep represalii împotriva românilor de aici. În urma solicitării Consiliului Național Român și a unor petiții din partea populației, în Bucovina intră primele detașamente de grăniceri și jandarmi români. Primăria din Rădăuți solicită sprijin militar de la „onoratul Guvern al regatului liber român”.
7 noiembrie 1918 – Generalul Zadik, în fruntea unei mari unități, formate din aproximativ 3.000 de militari, se instalează la Burdujeni. Aurel Onciul, autointitulat „Comisar al Moldovei de Sus”, sosește la Suceava.
8 noiembrie 1918 – Un detașament de grăniceri români, comandat de generalul Neculcea, intră în Câmpulung Moldovenesc, o parte din militari continuându-și drumul spre Vatra Dornei.
9 noiembrie 1918 – Un grup de 180 de soldați lugojeni, sub comanda slt. Ilie Lazăr, acordă sprijin militar acțiunii naționale din Cernăuți. Consiliul Național Român preia principalele instituții din oraș, iar pe Primărie se arborează tricolorul. Trupele ucrainene încep să părăsească Cernăuții, fără a trage un foc de armă, îndreptându-se spre Galiția.
11 noiembrie 1918 – Generalul Iacob Zadik, comandantul Diviziei a 8-a, intră în Cernăuți, unde s-a desfășurat o impresionantă manifestație populară. S-a intonat, în primă audiție, imnul omagial, „Salut armatei române!”, muzică de C. Șandru, iar versurile de C. Berariu.
12 noiembrie 1918 — Consiliul Național Român adoptă „Legea fundamentală provizorie asupra puterilor în Țara Bucovinei”.
22 noiembrie 1918 – Refugiații bucovineni, în frunte cu Ion Nistor, se reîntorc la Cernăuți.
24 noiembrie 1918 – Datorită inițiativei Reuniunii „Ciprian Porumbescu”, la Suceava, are loc un concert festiv pentru a sărbători „intrarea glorioasei armate române liberatoare”.
28 noiembrie 1918 – Congresul General al Bucovinei, desfășurat în sala sinodală a Reședinței Mitropolitane din Cernăuți adoptă Rezoluția de unire necondiționată a Bucovinei cu Regatul României.
31 decembrie 1918 – Regele Ferdinand I semnează Decretul-lege Nr. 3744, în care se preciza: „Bucovina, în cuprinsul granițelor sale istorice este și va rămâne de-a pururea unită cu Regatul României”.
10 septembrie 1919 – Prin Tratatul de Pace încheiat la Saint Germain-en-Laye, între Puterile Aliate și Asociate și Austria, se recunoaște pe plan internațional Unirea Bucovinei cu România. Articolul 59 preciza: „Austria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra părții fostului ducat al Bucovinei, cuprinsă dincoace de fruntariile României.
29 decembrie 1919 – Primul Parlament al României Mari ratifică Decretul-lege Nr. 3714 din 18 decembrie 1918 privind Unirea Bucovinei.
