Succes pentru echipa Liceului cu Program Sportiv, în Abu Dhabi, la o expoziție de inventică

Doi elevi ai Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava au participat, între 27 septembrie – 3 octombrie 2025, la unul dintre cele mai ample evenimente dedicate tinerilor pasionați de inventică și cercetare – MILSET Expo Science International, găzduită de Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.

Elevii Luca Papaghiuc și Sofia Hermeniuc, coordonați de prof. dr. Olivia Macovei, au prezentat proiectul „Diatomeele – Indicatori ai calității apelor”.

Cercetarea acestora a urmărit determinarea calității apei râului Suceava, prin calculul indicelui biologic de diatomee (alge microscopice). Acest indice are în vedere organismele (biota) pentru a estima calitatea apei în ecosistemele acvatice.

„Elevii au prelevat probe din diferite zone ale râului Suceava, au realizat preparate microscopice cu diatomee la Serviciul de Gospodărire a Apelor Suceava, iar pe baza calcului IBD au stabilit că apa se încadrează în categoria <Bună>. Proiectul elevilor a fost foarte apreciat de vizitatori”, a explicat prof. Macovei.

Fiecare echipă participantă a avut un stand la care și-a prezentat proiectul. Pe lângă aspectele inovative, expoziția a pus accent și pe interacțiunea participanților, schimbul de experiență, comunicarea între echipe și colaborare.

  • Trofeul pentru cea mai buna delegație

Din cele 46 de țări participante, lotul sucevean a obținut un premiu remarcabil – Trofeul pentru cea mai buna delegație.

Din delegația județului Suceava au mai făcut parte două echipe, de la colegiile naționale ”Petru Rareș” și „Ștefan cel Mare” Suceava, coordonate de prof. Victor Șutac, respectiv Sorin Tănase.

„Mulțumim pentru sprijinul și suportul acordat doamnei director Anca Maria Tronciu, doamnei director adjunct Cristina Lohănel și minunaților profesori de la LPS Suceava!

Mulțumim doamnelor biolog Gabriela Leșanu Sasu și Cristina Blanaru, de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, pentru ajutorul dat la realizarea proiectului”, a subliniat prof. Olivia Macovei.

MILSET Expo-Sciences a reunit cele mai importante realizări inovative și studii realizate de tineri, grupate pe mai multe domenii de interes. Sute de tineri, organizați în echipe, însoțiți de profesori, au participat în cadrul manifestării.

Recomandări

Campionatul de Fotbal al Elevilor – Tradiție, Pasiune și Spirit de Echipă la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Elevi ai Liceului cu Program Sportiv și „Hurmuzachi” Rădăuți, premiați la Cluj, la un concurs de limba engleză

Rezultate remarcabile pentru elevii Liceului Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni la Concursul Interjudețean de Matematică „Spiru Haret”