Angela Gheorghiu a susținut patru reprezentații cu spectacolul „Tosca” la Wiener Staatsoper, prestația sopranei române fiind foarte apreciată atât de public, cât și de presa austriacă, cotidianul Die Presse titrând „Exact așa trebuie să fie o «Tosca»”, informează biroul de presă al artistei.
Angela Gheorghiu a susținut patru reprezentații la Opera din Viena, pe 5, 8, 11 și 15 septembrie, alături de soprana română pe scenă evoluând și tenorul Marcello Alvarez și baritonul Zeljko Lucic. La pupitrul orchestrei vieneze s-a aflat dirijorul Marco Armiliato.
Toate aceste spectacole au fost sold out, prestația sopranei fiind foarte apreciată de public, dar și de presa austriacă.
Astfel, cotidianul Die Presse a titrat într-un articol apărut pe 7 septembrie: „Exact așa trebuie să fie o «Tosca»”. „Angela Gheorghiu, Marcelo Alvarez și Zelkjo Lucic dovedesc că nu trebuie puși în discuție clasicii, trebuie doar interpretați bine”, scrie Die Presse.
„Gheorghiu, cu fiecare fibră o divă, orgolioasă, copilăroasă și fragilă, ușor supărăcioasă, posesivă și exaltată, joacă o divă care trebuie să aibă toate aceste caracteristici. Nu se lasă iritată de orchestra un pic prea puternică în primul act și ne arată pe tot parcursul operei ce înseamnă o adevărată primadonna. «Rugăciunea» o cântă cu o linie muzicală cum demult nicio «Tosca» nu a reușit să o interpreteze. Chiar și ultimele cuvinte în actul 2 le poate rosti și cânta în același timp – un lucru la care eșuau în trecut și predecesoare prestigioase”, mai scrie Die Presse.
Pe de altă parte, într-un articol apărut pe 7 septembrie în publicația Kurier, se spune că Angela Gheorghiu nu s-a prea înțeles cu Ioan Holender, fost director al Staatsoper din Viena, însă relația sopranei române cu actualul director al instituției vieneze, Dominique Meyer, este una foarte bună.
„Și acesta este un motiv pentru care Angela Gheorghiu apare în stagiunea aceasta de mai multe ori la Staatsoper din Viena. Începutul l-a făcut debutul ei vienez în rolul «Tosca»: bineînțeles că există voci mai dramatice, interpretări mai grele din punct de vedere vocal ale rolului. Dar: Gheorghiu cântă acest rol cu vocea ei de soprană frumoasă, suplă, bine condusă, în acut foarte sigură, foarte sensibil și portretizează o femeie tânără, la început naivă, care în decursul unei singure zile devine o luptătoare cu sfârșit letal”, mai scrie publicația Kurier.
Și publicația Kronen Zeitung a titrat în 8 septembrie: „Și stelele străluceau”.
„Rareori a venit la Viena. Dar acum Angela Gheorghiu a revenit cu toată forța: în decembrie, ca Mimi în «La Boheme», în februarie, ca star al premierei «Adriana» de Cilea și în această perioadă de patru ori în «Tosca»”, scrie cotidianul Kronen Zeitung.
Publicația mai scrie că artista română a dominat spectacolul. „E clar că Gheorghiu a dominat spectacolul din primul moment și că a fost celebrată și aplaudată ca atare: ca primadonna Floria Tosca încearcă să pară foarte tânără, în scena de gelozie din primul act, chiar ca o fetiță… Pe parcursul spectacolului, însă, ia amploare impresia că Gheorghiu este cu adevărat Tosca. Se identifică cu rolul, nu apare niciodată dramatic-exaltată sau jucând artificial o primadonna. Cu atât mai mult suntem încântați de vocea ei suplă, care este condusă cu mare suveranitate și strălucește cald în toate registrele. Excelentă rugăciunea «Vissi d’arte» și actul 3 palpitant – în care interpretează în mod impresionant o femeie grav rănită, gata să se sacrifice”, mai scrie publicația austriacă.
Pe de altă parte, în perioada reprezentațiilor cu spectacolul „Tosca” de la Opera din Viena, Angela Gheorghiu și-a sărbătorit și ziua de naștere, pe 7 septembrie, alături de colegii de scenă.