Echipa locală de handbal Universitatea Suceava este la câteva ore de prima finală europeană de istorie, un eveniment la care acum câțiva ani nimeni nu îndrăznea să se gândească. Parcursul foarte bun din sezonul trecut al Ligii Naționale și calificarea într-o cupă europeană a fost primul semn că elevii antrenorilor Petru Ghervan și Leonard Bibirig pot urca mai sus, fapt ce s-a și întâmplat după ce au trecut rând pe rând de adversari din Italia, Portugalia, Austria sau Elveția, ajungând să joace în ultimul act al competiției chiar împotriva foștilor colegi, care în prezent sunt înregimentați la câștigătoarea ultimelor două ediții ale Challenge Cup, UCM Reșița. Astfel, patru dintre foștii jucători crescuți la Suceava, Rohozneanu, Irimescu, Pancu și Ciubotariu vor fi nevoiți să lupte împotriva fostei echipe, dar și a unora dintre foștii colegi sau antrenori alături de care au făcut primii pași în handbal.
„Când eram junior nu visam că Suceava o să ajungă aici” Chiar dacă a fost crescut și promovat la Suceava, centrul reșițenilor și al echipei naționale, Mihai Rohozneanu, este de părere că miza acestei finale primează înaintea sentimentelor. „Nu am uitat de unde am plecat, dar în momentul în care intri în teren, nu mai contează trecutul, ci doar victoria pentru echipa la care joci. Nu am apucat să joc în noua sală din Suceava pentru Universitatea deoarece abia era în construcție. Mă bucur pentru Suceava că a ajuns până în finala Challenge Cup. Când eram junior sau senior nu visam că echipa la care m-am lansat poate ajunge în acest punct. E adevărat, nu mă gândeam nici că voi juca trei finale consecutive de Challenge Cup. Sigur, ne-am dori mai sus, dar până la urmă aici ne este nivelul”, a completat suceveanul Reșiței, Mihai Rohozneanu.
Reșițenii, neînvinși pe teren propriu în Challenge Cup Pe lângă cele două finale câștigate consecutiv în Challenge Cup, elevii lui Aihan Omer se pot lăuda și cu performanța de a nu fi învinși pe teren propriu, în această competiție. În acest sezon, Reșița a avut un parcurs foarte bun, mai ales acasă, acolo unde cea mai mică diferență la care s-a impus a fost de șase goluri. Doar două echipe au reușit să remizeze pe terenul reșițenilor, Zaglebie Lubin (Polonia) și Drammen (Norvegia), chiar în sezonul în care aceștia câștigau primul trofeu, în 2007.
30 de fani suceveni în tribunele din Reșița Ca la fiecare meci din actualul sezon al Challenge Cup, handbaliștii suceveni vor avea susținători și la ultimul act al finalei, la Reșița, acolo unde vor ajunge aproximativ 30 de suporteri. Dacă în primă fază la excursia organizată de o persoană privată pentru acest meci, cea care costa 100 de lei nu s-au înghesuit prea mulți susținători, Universitatea „Ștefan cel Mare” a hotărât să pună la dispoziția suporterilor un mijloc de transport, cu care să se ajungă la meciul de duminică. Interesant este faptul că la meciurile din deplasare, din Elveția sau Austria, studenții suceveni au avut cam același număr de susținători, pe care o să-l aibă când joacă în România. Mai mult, Universitatea va fi susținută din tribune și de trei polițiști de frontieră din Suceava, cei care se află la cursuri în zonă și vor veni special la meci pentru a-și încuraja favoriții.
Omer: „Motivația și ambiția sucevenilor va fi mult mai mare” Elevii lui Aihan Omer iau în serios meciul și își studiază adversarii pe înregistrările video.
„Avem multe ședințe de vizionare pentru a diseca foarte atent jocul echipei din Suceava. Chiar dacă finala se joacă în două manșe, întotdeauna am jucat bine acasă și sperăm să facem un joc bun și de această dată. E normal ca orice antrenor, inclusiv Petru Ghervan, dacă a ajuns într-o finală de cupă europeană să-și dorească să o câștige. Relațiile de prietenie și colaborare la echipa națională sunt altele, iar în teren când suntem adversari e altceva. Cred ca vor fi două meciuri foarte disputate”, a declarat Aihan Omer. Acesta a mai adăugat că este deranjat de sentimentul de siguranță și mulțumire din lotul său, datorat victoriilor împotriva Sucevei din campionat.
„Va fi complet altceva în aceste două meciuri. Motivația, dorința și ambiția celor de la Suceava va fi mult mai mare pentru că joacă prima oară o astfel de finală, la fel ca noi acum doi ani”, a mai adăugat tehnicianul reșițean.





