Subvențiile pentru îngrășăminte nu vor ajunge la agricultori pentru lucrările din primăvară



Subvențiile pentru îngrășăminte nu vor fi acordate agricultorilor pentru campania de primăvară, întrucât este deja târziu pentru utilizarea lor, însă vor fi distribuite pentru lucrările din toamnă, dacă este obținut acordul Comisiei Europene. „Eu cred că acum, pentru primăvară, este exclus să se dea, pentru că este deja târziu, numai pentru toamnă. Vom vedea când ni se aprobă”, a declarat, marți, după o conferință de presă, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.
Perioada optimă de fertilizare a culturilor de primăvară este finele lunii februarie-începutul lunii martie, iar pentru acordarea subvenției România are nevoie de acordul Comisiei Europene.
Demersurile pentru obținerea avizului sunt în derulare, potrivit lui Sârbu.
„Lucrurile sunt în derulare. Nu este încheiat subiectul, nu a fost un refuz categoric, dar sunt foarte multe demersuri care trebuie făcute la Comisia Europeană. (…) Este adevărat că este un ajutor de stat, însă în condițiile de astăzi, în criza în care ne aflăm, cred că trebuie să mai existe și înțelegere. Sigur, perioada se cam încheie, sfârșitul lui februarie era bun, începutul lui martie, pentru fertilizări, dar, dacă vom obține aprobarea oricum ne va fi de folos, pentru că avem nevoie de îngrășăminte și în a doua parte a anului”, a afirmat Ministrul Agriculturii.
El a arătat că va relua discuțiile pe această temă și la Consiliul de miniștri ai Agriculturii care va avea loc la finele lunii.
Reprezentanții combinatelor chimice au solicitat acordarea cât mai rapidă și nediscriminatorie a subvențiilor pe care agricultorii să le folosească la achiziția de îngrășăminte, arătând că neacordarea acestui sprijin va afecta atât producția agricolă, cât și activitatea combinatelor.
„Ne exprimăm îngrijorarea față de întârzierea apariției actului normativ pentru sprijinirea fermierilor în a achiziționa îngrășăminte chimice produse în UE. (…) Repornirea combinatelor chimice începând cu 1 feburarie 2009, după circa patru-cinci luni de nefuncționare, a avut la bază tocmai promisiunea ministerelor (Agriculturii și Economiei, n.r.) de a aproba actul”, arpta la jumătatea lunii ferbruarie, într-un comunicat, Organizația Patronală a Producătorilor de Îngrășăminte Chimice din România Nitrofosfor.
Potrivit Nitrofosfor, firmele au anulat disponiblizările colective și s-au angajat financiar pentru aprovizionarea cu gaze și utilități, mărind astfel pierderile acumulate în perioada de nefuncționare.
„Punerea în aplicare a actului normativ promis va debloca piața internă a îngrășămintelor, asigurând astfel continuitate și păstrarea locurilor de muncă a zeci de mii de oameni”, se mai spunea în comunicat.
Federația Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie (FSLCP) a protestat în luna ianuarie la Ministerul Agriculturii, solicitând acordarea unui subvenții de 400 de lei la hectar fermierilor pentru achiziționarea de îngrășăminte. Sindicaliștii au anunțat ulterior semnarea unui protocol pentru acordarea acestei subvenții, atât cu Agricultura, cât și cu Ministerul Economiei.