Urmări

Subvențiile la căldură trimit controale pe capul a 4.000 de suceveni



Pentru acordarea subvenției la încălzire, toate declarațiile vor fi comparate cu informațiile existente în baza de date a primăriei
Pentru acordarea subvenției la încălzire, toate declarațiile vor fi comparate cu informațiile existente în baza de date a primăriei

Începând de luna aceasta, aproximativ 4.000 de suceveni se pot aștepta ca la ușă să le bată inspectorii Primăriei Suceava, care să verifice dacă cele declarate de ei în cererile de acordare a subvenției la încălzire sunt reale sau au “omis” unele aspecte.
Conform legii, administrația locală este obligată să verifice 60% din beneficiarii de ajutoare la căldură, să vadă dacă aceștia se conformează condițiilor restrictive impuse prin decizia Guvernului.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi a precizat că până pe 20 octombrie toate cererile depuse de suceveni trebuie procesate și introduse într-o bază de date computerizată. El a adăugat că “În noiembrie vom primi eșantionul de la Agenția pentru Prestații Sociale și vom începe să facem controale la 60% din beneficiari, așa cum spune legea. Sperăm să nu fie prea multe cazuri în care aceste cereri să fie completate cu rea credință”.
În condițiile în care până ieri dimineață au fost depuse 6.500 de solicitări de acordare a ajutoarelor de încălzire a locuințelor, controalele de verificare a legalității acestora vor viza aproximativ 4.000 de suceveni.
“Corectitudinea datelor declarate se verifică prin anchete sociale pe teren. Practic, se merge în fiecare apartament sau casă de pe lista primită, iar dacă nu se obțin datele de la solicitanți, vor fi obținute informații de la vecinii acestora. În plus, toate declarațiile vor fi verificate și comparate cu informațiile existente în baza de date a primăriei”, a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Chioșcuri în Bazar și terenuri, “uitate” în declarații
Deja, în baza verificărilor preliminare, 11 cereri recent depuse au fost respinse după ce s-a descoperit că solicitanții dețineau chioșcuri în Bazar și terenuri pe care au “omis” să le declare.
Viceprimarul Sucevei a precizat că dacă neregulile sunt depistate înainte ca solicitanții să beneficieze de subvenții la căldură, aceștia scapă de răspunderea penală.
“Dar dacă neregulile vor fi descoperite în timpul verificărilor în teren, solicitanții vor trebui să returneze banii și vor răspunde în fața legii pentru fals în declarații”, a adăugat Lucian Harșovschi.
Cine nu beneficiază de ajutorul de încălzire a locuinței
Conform legii, nu pot beneficia de ajutorul financiar de încălzire a locuinței familiile sau peroanele singure care posedă clădiri sau alte spații locative în afară de locuința de domiciliu; autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 1600 de centimetri cubi, motociclete, motorete sau scutere: autoutilitare, autocamioane, rulote, microbuze sau autobuze; utilaje agricole – tractor sau combină, precum și solicitanții care au utilaje de prelucrare a lemnului – gater, drujbă, sau alte utilaje acționate hidraulic.
De asemenea, ajutoarele de căldură nu pot fi acordate celor care dețin depozite bancare cu valoare de peste 3.000 de lei, precum și celor care au împrejurul locuinței terenuri intravilane care depășesc 1.000 de metri pătrați în zona urbană sau 2.000 de metri pătrați în zona rurală.
O altă restricție impusă de legiuitori este deținerea a peste două hectare de teren extravilan sau a peste trei bovine, cinci porcine, 20 ovine ori 15 familii de albine.