Aberant

Subvenții la hectar, doar celor care au lăsat terenul pârloagă



Președintele Federației Agricultorilor „Fermierul”, Ginu Costel Toma
Președintele Federației Agricultorilor „Fermierul”, Ginu Costel Toma

Circa 20 de suceveni care se ocupă cu culturile agricole și care au rămas fără subvențiile la hectar s-au întâlnit, ieri, cu președintele Federației Agricultorilor „Fermierul”, Ginu Costel Toma, în speranța că problema lor ar putea avea o soluție.
Ilie Naharniac este din Moara și a cultivat anul trecut cu grâu, porumb și soia 47 de hectare de teren. Anul acesta a majorat suprafața cultivată ajungând la 95 de hectare. Pentru 2008 și 2009 ar fi trebuit să încaseze ca subvenție suma totală de 10.700 de euro. Nu a primit nici un ban, pentru că la identificarea prin teledetecție terenul cultivat de el nu a apărut, deși la controlul fizic a fost găsit. A investit numai în mașini agricole 2 miliarde de lei vechi și acum nu știe ce va face. „Mi-au spus că dosarul meu nu a fost scanat! Poate e mai bine că nu mi-au dat banii, că așa mă liniștesc și eu să mai fac agricultură”, ne-a spus Ilie Naharniac.
„Poate au încurcat culorile la teledetecție”
În aceeași situație este Răzvan Orhei, care are fermă la Zvoriștea. În 2008 a cultivat 36 de hectare, în 2009 suprafața cultivată a crescut la 50 de hectare. Are un credit bancar de 4 miliarde de lei vechi pentru o fermă zootehnică, pe care nu știe cum îl va plăti.
El ne-a relatat o situație hilară, dacă nu ar fi tristă. „Eu și fratele meu avem într-un loc 6 hectare, 3 ale mele, 3 ale lui. La teledetecție pe ale lui le-a găsit, pe ale mele nu! Am fost la APIA, să văd ce se poate face, dar au refuzat să înainteze decizia de oprire a plăților, ca să nu pot face contestație”, a spus fermierul.
Tot la Zvoriștea are fermă vegetală și Corneliu Aursulesei. Potrivit acestuia, în comună sunt șase fermieri care cultivă aproximativ 250 de hectare. „Restul nu-i cultivat. Ei, aia care nu au cultivat au încasat subvențiile și noi nu am primit nimic. Poate au încurcat culorile la teledetecție, nu mai știu ce să cred”, încearcă el o explicație.
1.000 de dosare au fost respinse la plată
În aceeași situație se regăsesc 1.000 de fermieri suceveni, ale căror dosare de plată au fost respinse și cărora li se impun penalizări multianuale.
Ginu Costel Toma a arătat că situația a fost semnalată de federația pe care o conduce atât Confederației Sindicale Meridianul, la care este afiliată, cât și instituțiilor abilitate din cadrul Ministerului Agriculturii.
Potrivit lui Toma, principalul vinovat este firma GAUS SRL, în contract cu Ministerul Agriculturii, și care nu a scanat corect și la timp dosarele fermierilor.
Punctul de vedere al APIA, prezentat Ministerului Agriculturii și Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Dialog Social, este că, în anul 2008, din 10.666 de fermieri care au depus cereri pentru subvenții la hectar la centrul local APIA Suceava, 7.335 (68,8%) au fost selectați la controlul prin teledetecție, iar 46 la control clasic pe teren. La sfârșitul lunii iunie 2009 foarte multe dosare au fost respinse la plată ca neconforme. „APIA și SC GAUS SRL au hotărât o reevaluare a erorilor prin reinterpretarea datelor și rescanarea hârtiilor din dosarele fermierilor și a crescut numărul de fermieri plătiți”, se arată în adresa APIA. Tot aici se precizează că printre cauzele respingerii se numără supradeclararea unor suprafețe de teren, supradeclararea sau suprapunerea culturilor, identificări eronate, neconcordanțe între cultura declarată și categoria de folosință a terenurilor și teren nelucrat.
Fără bani de subvenții au rămas și crescătorii de bovine și ovine
Pentru verificări suplimentare, APIA solicită ca fermierii să trimită firmei GAUS numărul de identificare RO, numai că termenul final de analiză este 16 octombrie a.c. și cultivatorii de terenuri suceveni sunt sceptici că au sorți de izbândă.
Pe de o parte, un număr semnificativ dintre cei văduviți de bani nu știu ce au de făcut și nici nu-i învață nimeni, iar pe de altă parte fermierii nu mai au încredere în profesionalismul celor de la GAUS. Ca atare, prin acțiunea de ieri de la Suceava, au încercat să găsească o modalitate de a intra în contact cu cât mai mulți fermieri care au fost scoși din plată și, cu sprijinul celor de la „Fermierul”, să-i învețe ce au de făcut.
În situație dramatică se află și crescătorii de bovine și de ovine din județul Suceava, după ce li s-a comunicat că nu există suficienți bani pentru achitarea subvențiilor pe cap de animal. Banii necesari nu sunt incluși în proiecția bugetară pe anul 2009 și abia ar fi sume care se acopere 20% din bugetul necesar.


Ilie Naharniac din Moara ar fi trebuit să încaseze ca subvenție pentru 2008 și 2009 suma de 10.700 de euro
Ilie Naharniac din Moara ar fi trebuit să încaseze ca subvenție pentru 2008 și 2009 suma de 10.700 de euro
Președintele Federației Agricultorilor „Fermierul”, Ginu Costel Toma
Președintele Federației Agricultorilor „Fermierul”, Ginu Costel Toma