Vești proste

Subvenții în bătaie de joc pentru crescătorii de vaci



Crescătorii de bovine ar putea primi, în această toamnă, cel mult 30% din valoarea subvenției pe care o așteptau, situație pe care liderii lor o consideră o adevărate sfidare, o bătaie de joc care îi duce spre faliment.
Doru Gurău, președintele Asociației Fermierilor Bucovina, a declarat că după ultimele discuții pe care el și colegii din țară le-au avut cu reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, li s-a transmis că în această toamnă se pot vira cel mult 200 de lei, în contul subvenției pe cap de animal, deși protocolul semnat în urmă cu câteva luni de zile prevedea virarea unei subvenții de 571 de lei. Restul banilor, până la 571 de lei, ar urma să fie virați la o dată ulterioară, însă reprezentanții fermierilor sunt convinși că acest lucru nu se va mai întâmpla.
„În urma protestului nostru din vară, organizat la nivel național, s-a semnat un protocol prin care autoritățile statului se angajau să vireze subvenția pe cap de animal, aferentă acestui an, în luna octombrie. Vor să ne păcălească, acesta este cuvântul potrivit, să ne dea acești 200 de lei și nimic mai mult, iar noi nu putem accepta sub nici o formă această bătaie de joc”, a spus Doru Gurău. Acesta a amintit că mulți crescători de vaci, strâmtorați de criza economică și de scăderea prețului la lapte, abia au făcut față situației, așteptând acest ajutor financiar al statului de care beneficiază toți fermierii din Uniunea Europeană.

Proteste de mare amploare

În actualele condiții, fermierii se pregătesc de proteste, despre care anunță că vor fi fără precedent.
„Aproape sigur, pe 28 octombrie, vom merge la București, pentru un protest cum nu a mai fost până acum, la care vor veni crescători din toată țara. Nu vom pleca din fața Ministerului Agriculturii până ce nu vom primi garanții că ni se vor respecta drepturile. Nu mai acceptăm să fim păcăliți cu sferturi de măsură”, a spus Doru Gurău, care speră într-o participare cât mai mare la protest și din partea crescătorilor de bovine din județ.
Președintele Asociației Fermierilor Bucovina a dat de înțeles că de la protest nu vor lipsi animalele și laptele, precizând că în acest sens se pregătesc mai multe „surprize” ce nu pot fi dezvăluite acum.



Recomandări

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

Fermierii suceveni au decis să pună capăt protestului pe care l-au inițiat în urmă cu o săptămână

La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor
La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava
Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști