Fermierii care fac agricultură ecologică vor beneficia în acest an de o subvenție care să acopere 50% din valoarea taxei de inspecție și certificare, dar nu mai mult de 900 lei, precum și de un sprijin financiar, care poate ajunge la 700 lei pe hectar, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.
„Se acordă sprijin prin susținerea a 50% din contravaloarea taxei de inspecție și certificare plătită de producător organismului de control cu care a încheiat contractul. Sprijinul maxim acordat este de 900 lei, pentru fiecare producător”, se spune în proiectul elaborat de Ministerul Agriculturii.
Totodată, producătorii din domeniul agriculturii ecologice vor primi o sumă fixă, în funcție de tipul de activitate pe care o derulează, subvenție care anul trecut nu a existat.
Pentru culturile ecologice pe teren arabil, pășuni și fânețe permanente aflate în perioada de conversie, subvenția va fi în acest an de 425 de lei pe hectar, pentru o suprafață de maxim 20 de hectare, în cazul fiecărui producător, se arată în proiect.
Pentru culturi de viță-de-vie și livezi aflate în perioada de conversie, valoarea sprijinului este de 700 lei pe hectar, de asemenea pentru maxim 20 de hectare.
Producătorii de miere ecologică vor primi 75 de lei pentru fiecare familie de albine, în limita a 50 de familii de albine fiecare.
Finanțarea este acordată ca ajutor „de minimis”. Acest tip de ajutor nu este considerat ajutor de stat, întrucât nu distorsionează concurența pe piață, și nu trebuie obținută aprobarea Comisiei Europene înainte de acordare, în limita unui plafon stabilit. CE a aprobat la finele anului trecut creșterea plafonului de la 3.000 de euro la 7.5000 de euro.
Astfel, ajutorul „de minimis” acordat unui producător nu trebuie să depășească valoarea de 7.500 de euro, pe o perioadă de trei ani.
Tot de ajutor ” de minimis” vor beneficia și producătorii de legume și fructe, dar numai dacă fac parte din asociații sau organizații, subvenția fiind diferențiată în funcție de tipul de organizare. Un alt criteriu de eligibilitate este ca fermierul să lucreze o suprafață de cel puțin 0,25 hectare.
Astfel, persoanele fizice care sunt membre ale asociațiilor sau organizațiilor profesionale pot primi 1.110 lei pe hectar, în timp ce membrii grupurilor de producători, persoane fizice sau juridice, primesc 2.960 de lei pe hectar.
Dacă grupul de producători a fost recunoscut preliminar, sprijinul crește la 3.700 de lei pe hectar pentru fiecare membru.
Un producător poate primi subvenții pentru o suprafață de până la trei hectare de pe care sunt recoltate unul sau mai multe produse din sectorul legume-fructe.