Sprijin

Subvenții de 1.000 de lei la hectar pentru producătorii agricoli

Subvențiile pe care Guvernul le va acorda producătorilor agricoli în această primăvară se ridică la aproximativ 1.000 de lei pe hectar, a anunțat președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Gavril Mîrza.
“În ce constau cei 1.000 de lei? 39 de lei motorina, 540 de lei subvenția de 30% pentru creditele de producție, 85 de lei pe hectar acciza la motorină și 400 de lei plata directă”, a explicat Mîrza. Liderul social democrat a precizat că ajutorul dat producătorilor agricoli va crește la 1.300-1.350 de lei pe hectar, odată cu alocarea de îngrășăminte chimice, care se va face printr-o hotărâre de guvern. “Noi am promis că vom da subvenții de 1.500 de lei pe hectar. Dacă la cei 1.000 de lei mai punem și îngrășămintele chimice, vom ajunge la un sprijin de circa 1.350 de lei, apropiat de suma promisă”, a mai spus Mîrza.

Recomandări

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Polițiștii suceveni se pregătesc de proteste și spun că veniturile le vor scădea cu 1.000-1.500 de lei/lunar

Vasile Anton, liderul Biroului Teritorial Suceava al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual
Vasile Anton, liderul Biroului Teritorial Suceava al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual