– Familiile sau persoanele singure care au un venit net pe membru de familie de pînă la 3.100.000 de lei vechi și care nu au înaintat încă cereri de acordare a subvenției la căldură o pot face pe întreaga perioadă a sezonului rece
Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Suceava așteaptă în continuare cererile sucevenilor pentru acordarea subvenției la căldură. Deși sucevenii ar fi trebuit să înainteze cererile încă din luna octombrie, „întîrziații” nu vor fi respinși, cererile lor fiind acceptate în continuare. Pentru a depune cereri de acordare a subvenției, doritorii se pot adresa Direcției Muncii, personalul instituției urmînd a le explica condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi subvenția la căldură. „Sucevenii care din diferite motive nu au înaintat pînă în momentul de față cereri de acordare a subvenției la căldură o pot face pe toată perioada sezonului rece. De exemplu, dacă vom primi o cerere în luna ianuarie, o vom analiza și dacă va fi cazul vom acorda subvenția pentru lunile februarie și martie”, a declarat Marcela Prelipcean, directorul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Suceava. Pentru sucevenii care utilizează energie termică furnizată în sistem centralizat valoarea subvenției se încadrează între 320.000 de lei vechi și 2.230.000 de lei vechi. Pentru a beneficia de subvenție, familiile sau persoanele singure trebuie să aibă un venit net pe membru de familie care să nu depășească 3.100.000 de lei vechi. Pe de altă parte, sucevenii care utilizează pentru încălzire gaze naturale pot beneficia de o subvenție cuprinsă între 200.000 de lei vechi și 1.600.000 de lei vechi, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să nu depășească 3.100.000 de lei vechi. Marcela Prelipcean a ținut să-i atenționeze pe suceveni să nu dea declarații false de venit, urmînd a se face verificări în acest sens. De menționat că primele bonuri valorice vor ajunge la suceveni începînd cu 20 noiembrie, urmînd a fi ridicate de la sediul asociațiilor de locatari, în cazul celor care utilizează energie termică în sistem centralizat, sau primite prin poștă, în cazul persoanelor din mediul rural care utilizează pentru încălzire gaze naturale.