Porțile subunităților de pompieri de pe raza județului vor fi deschise astăzi pentru vizitatori, între orele 10:00-14:00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, care are loc în fiecare an, în cea de-a doua zi de miercuri a lunii octombrie.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, vizitatorilor le vor fi prezentate mijloacele de intervenție în caz de dezastre naturale și modul de folosire a acestora.
„Este o zi în care ne concentrăm asupra impactului pe care dezastrele naturale îl au asupra populației din întreaga lume, în special din țările sărace, și reamintește importanța de a lupta împotriva dezastrelor înainte ca acestea să lovească, în scopul prevenirii producerii lor sau în scopul reducerii daunelor”, se arată în comunicatul ISU Suceava.





