Demers

Subprefectul Daniel Prorociuc solicită Guvernului suplimentarea microbuzelor școlare pentru județul Suceava

Subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc
Subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc

Subprefectul județului Suceava Daniel Prorociuc a solicitat suplimentarea numărului de microbuze școlare pentru unitățile școlare din județ. Cererea a fost făcută în cadrul unei ședințe de lucru în sistem de videoconferință care a fost condusă de premierul României, Florin Cîțu, la care au mai participat și ministrul de Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Subprefectul Daniel Prorociuc a arătat că ședința a avut ca principale teme pregătirea deschiderii anului de învățământ 2021-2022 și începerea pregătirilor pentru sezonul rece.
Daniel Prorociuc a arătat că în această perioadă, prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava se fac verificări în toate spațiile școlare, inclusiv structurile arondate, privind modul de asigurare a condițiilor optime de începere a activității în noul an școlar 2021-2022. El a precizat că rezultatul acestor verificări vor fi prezentate în cadrul ședinței Colegiului Prefectural convocată de prefectul județului, Iulian Cimpoeșu, în data de 31 august 2021. În cadrul ședinței cu premierul României, subprefectul Daniel Prorociuc a adus în discuție situația parcului auto de microbuze pentru transportul elevilor din județul Suceava. Astfel, Prorociuc a făcut o solicitare de alocare de noi microbuze școlare pentru o mai bună acoperire a nevoilor la nivel de județ, precum și pentru asigurarea în bune condiții a acestei operațiuni.
Subprefectul județului a precizat că din analiza făcută de IȘJ Suceava, în județ ar mai trebui 122 de microbuze școlare, pentru a le înlocui pe cele vechi și pentru a acoperi solicitările din partea autorităților locale.

Recomandări

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Deputatul AUR Petru Negrea îi solicită premierului să rezolve problema încadrării necorespunzătoare a profesorilor din Școlile Populare de Artă