Probleme de șah și logică, cunoașterea cifrelor romane și calcule artimetice se numără printre cerințele din subiectele pe care le-au avut de rezolvat, joi, elevii de clasa a IV-a, la proba de matematică a evaluării naționale, informează Mediafax.La fel ca la proba de limba română, care a avut loc miercuri, în clase au fost distribuite două variante de subiect, repartizate elevilor pe rânduri, pentru ca aceștia să nu copieze unul de la altul.Subiectele au inclus, pe lângă cerințe cu operații matematice, o problemă de șah, respectiv mutarea unui cal dintr-o poziție în alta, precum și una de logică, respectiv aranjarea unor cuburi pe care erau scrise numere, după un criteriu ce trebuia găsit de elevi. Aceștia au mai avut de scris numărul 2014 cu cifre romane sau MDXIX cu cifre arabe.





