Subaru are cu ce să-i cucerească definitiv pe europeni. După ce brandul nipon a deschis calea erei diesel și pentru modelele de talie medie, acum este rândul mașinilor cu statut de vedetă să preia tehnologia Boxer Diesel implementată cu succes de la începutul acestui an. Următorul automobil care va beneficia de aportul unui diesel – un lucru de neconceput în trecut pentru Subaru, este Impreza, cel mai faimos vehicul din gama constructorului japonez. Modelul va fi dezvelit în premieră absolută la Salonul Auto de la Paris, din luna octombrie.
Propulsorul boxer diesel furnizează 150 de cai putere la 3.600 rpm și un cuplu impresionant de 350 Nm disponibil de la 1800 rpm. Vorbim practic de același motor de 2.0 litri aflat în echiparea noilor Legacy Diesel și Outback Diesel. Chiar dacă performanțele în materie de autonomie nu au fost publicate, Impreza cu propulsor alimentat cu motorină va afișa cifre mai mici în dreptul consumului, pentru că este mai ușoară și, în plus, utilizează o transmisie cu 6 trepte, față de 5, câte au modelele mai sus menționate. Astfel, Impreza Diesel va avea un consum extraurban sub 5,1 litri/100 km, mixt sub 5,8 litri și urban sub 7 litri/100 km. Propulsorul prezintă toate avantajele unui motor diesel clasic însă se evidențiază prin faptul că este compact, ușor și robust, asigurând nivel redus al vibrațiilor și al zgomotelor.
De asemenea, centrul de greutate scăzut asigură un comportament rutier mai bun în viraje, dar și o agilitate superioară grație sistemului avansat de tracțiune integrală denumit Symmetrical AWD.
Boxerul diesel este realizat din aliaj de aluminiu, iar configurația sa este similară cu cea a agregatelor Boxer pe benzină, având cilindrii dispuși orizontal opus. Unitatea diesel ce va anima Impreza beneficiază de un nou tip de filtru de particule fără întreținere, ceea ce va ajuta modelul japonez să fie unul din cele mai prietenoase cu mediul, în clasa compactă. Subaru va comercializa noul Impreza Diesel începând din ianuarie 2009.
