A încurcat Renault planurile sau le-a schimbat pe ultima sută de metri? Când toată lumea vorbea despre iminenta lansare în toamna acestui an a versiunilor sedan și break pentru ultimul Clio, iată că noutatea absolută pregătită de francezi pentru Salonul Auto de la Frankurt este un automobil necunoscut, despre care nimeni nu știa și nici nu bănuia nimic, până acum. Arma secretă a celor de la Renault este varianta decapotabilă a juniorului Twingo. Ea ar putea fi prezentată în premieră mondială pe 13 septembrie cu ocazia evenimentului din Germania.
Viitorul Twingo este un model coupe cabrio de numai două locuri dezvoltat pe aceeași platformă tehnică a vehiculului mini dezvăluit în primăvară. Versiunea Twingo CC vine cu modificări importante la partea de design, impuse, în special datorită prezenței acoperișului retractabil din metal. Existența sa determină regândirea părții spate a mașinii, inclusiv a portbagajului care va adăposti și mecanismul de activare și pliere a plafonului mobil. Renault va echipa noul său model cu un propulsor pe benzină de 1.1litri ce generează 120 CP, însă circulă deja zvonul că francezii lucrează tot la un motor de mic litraj de 130 CP ce va intra în componența variantei sport, RS. Estimările cu privire al prețul de pornire a noului Twingo CC vorbesc despre o sumă frumușică, 15.000 euro. Coupe cabriolet-ul va fi comercializat în Europa începând din ianuarie 2008 și va intra în raza de acțiune a rivalilor japonezi Mazda MX-5, Mitsubishi CZC CC și „verișorul” Nissan Micra CC.
