Sub semnul lui Guga

Nu-mi amintesc să mă fi așternut și altădată la scris cu sufletul așa greu ca după ziua de sâmbătă. Iar acest lucru are atât de puțină legătură cu naționala de fotbal, că nici măcar n-o voi pomeni… Când, cu vreo două săptămâni în urmă, Simona Halep era întrebată cum se simte în postura de favorită la Roland Garros, ea a răspuns că nu se simte astfel, că în discuție trebuie aduse încă vreo 15 fete. Ei bine, între acestea nu se afla și letona Ostapenko, jucătoare fără titlu WTA, clasată 47, adică mai slab decât Irina Begu! Și totuși, ea a fost cea care a ieșit la suprafață din finala cu Simona noastră. Exact de ce ne era teamă, tocmai una apărută de nicăieri să ne strice sărbătoarea. N-am avut mari emoții în semifinala cu Pliskova, nici când s-a ajuns în decisiv, în schimb Ostapenko m-a pus pe jar încă de la primul schimb de break-uri (m-am temut că ProTV-ul va trata festivist evenimentul, ca Antena 3 în 2014, dar n-a depășit limita; în majoritatea timpului, am preferat totuși Eurosportul). Faptul că Simona a avut minge de 4-0 în setul secund, nevalorificată, a fost identificat de mulți ca fiind momentul de inflexiune al meciului, însă eu am resimțit mai acut cele două mingi legate de 4-2! Acolo încă mai era loc de evadare, de păstrare a unei distanțe de control, chiar dacă nici ea decisivă. În loc de asta s-a făcut 3-3, un scor care s-a consemnat în toate trei seturile, un semn edificator al echilibrului, dar totodată și momentul de declanșare a sprintului. Observația mea este aceea că, de fiecare dată, jucătoarea care a făcut 4-3 a câștigat setul! În decisiv, Ostapenko a făcut 4-3 cu mingea aceea neverosimilă, cu fileul… Și Simona câștigase un set cu Svitolina cu o minge amortizată de fileu, dar banda fusese lovită la mijlocul terenului, erau șanse fifty-fifty, pe când letona a trimis o lovitură excentrică, mingea lovind fileul cam la jumătate de metru în afara terenului, dacă ar fi trecut ar fi ieșit și din culoarul de dublu! În loc de asta, ați văzut ce traiectorie ireală a luat și unde a căzut… Nu sunt fatalist, dar în clipa aia mi-am spus că poate nu degeaba fata aia s-a născut chiar în ziua în care „Guga” Kuerten realiza la masculin ceea ce i-a fost ursit să repete și ea, 20 de ani mai târziu. Aduce mai degrabă a scenariu de film ceea ce s-a petrecut în acest an la Roland Garros. Mi-e ciudă, fiindcă tocmai eu sunt cel care salută succesele apărute pe nepusă masă, dar de ce trebuia să se întâmple tocmai acum, cu Simona, de ce să n-o pățească o Serena sau o Șarapova?! În fine, nu e loc de victimizare, nici de „ar fi fost prea frunos”, Simona se întoarce la lucrurile de bază, la antrenamente, și ne transmite tuturor că trebuie să avem încredere. Că avem sau nu, depinde de fiecare.