Autoritățile județene și cele locale din Suceava încearcă să găsească o soluție pentru amenajarea unei noi benzi de circulație sub pasarela CFR din cartierul Ițcani, pe drumul dinspre Suceava spre Rădăuți. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că blocajele rutiere care se formează în intersecția din apropierea pasarelei CFR din Ițcani sunt o problemă care trebuie rezolvată de urgență. El a spus că în momentul de față Suceava este un oraș blocat din punct de vedere al traficului rutier.
„O problemă este intersecția de la Ițcani, de sub pasarelă. Și mă voi întâlni cu primarul Ion Lungu pentru a discuta o soluție pentru deblocarea traficului, pentru că așa nu se mai poate. Vom merge până la străpungerea cu încă o bandă pe sub calea ferată ca să putem asigura fluidizarea traficului la ieșirea spre Rădăuți. Stau oamenii ore întregi în Suceava pentru că este un oraș blocat. Este un dezastru, mai ales dacă plouă sau sunt sărbători”, a declarat Flutur.
În aceste condiții, el a spus că a solicitat firmei SC CF Grup Colas Iași să urgenteze lucrările de construcție la șoseaua de centură a Sucevei. Șeful administrației județene a spus că în cadrul unei întâlniri cu reprezentații acestei firme le-a solicitat să înceapă lucrările și în zona Șcheia, de pe Drumul Național 17. „Au ceva probleme cu exproprierile, însă cred că vor începe de săptămâna viitoare. Curând vor deschide un nou front la Pătrăuți, în zonele unde oamenii încă mai au culturi agricole pe care nu le-au strâns. O să-l rog pe primarul din această comună să îi grăbească, pentru că vrem să începem lucrările în forță și în acea zonă”, a mai spus Flutur.
O poiană pentru vânătoare va fi folosită ca depozit pentru pământul excavat pentru construcția drumului Pojorâta – Rarău
Pe de altă parte, Flutur a spus că tot cu reprezentanții firmei ieșene s-a discutat și despre întârzierile care au apărut la lucrările de modernizare a drumului Pojorâta – Rarău. Președintele CJ Suceava a precizat că lucrările au fost întârziate după ce constructorul nu avea la dispoziție un spațiu în care să depoziteze pământul pe care îl excavează pentru amenajarea acestui drum. Gheorghe Flutur a arătat că după discuția cu conducerea Direcției Silvice Suceava, s-a stabilit ca o poiană pentru vânătoare să fie folosită ca loc de depozitare a pământului, urmând ca la finalizarea lucrărilor întreaga zonă să fie acoperită cu iarbă.