Prejudecăți

Sub o sută de mii de români au făcut benevol testul HIV

Sub o sută de mii de români și-au făcut voluntar testul HIV în 2005, iar din cele peste 500.000 de testări efectuate la nivel național, 352.000 au fost realizate în centrele de transfuzie, pentru verificarea donatorilor, potrivit unor organizații neguvernamentale implicate în prevenția SiDA.
Potrivit unui comunicat de presă al principalelor ONG-uri implicate în prevenția SIDA și apărarea drepturilor pacienților, românii nu-și fac analizele pentru că se tem să nu fie discriminați, dacă rezultatul este pozitiv.
Costul testării, care oscilează de la câteva sute de mii de lei la un milion de lei vechi, îi descurajează pe cei fără resurse .
Fiindcă testarea gravidelor e gratuită, 64.000 de viitoare mămici au profitat de ocazie, potrivit sursei citate.
Testul a mai fost recomandat pentru zeci de mii de pacienți care sufereau de alte patologii. Lipsa de informare și abordările greșite ale personalului medical, care a obligat pacienții să-și facă testul, fără să explice de ce e util acest lucru, sunt alte cauze care limitează numărul solicitărilor.
Cu toate că ponderea testelor efectuate la cerere a crescut de trei ori față de anul 2000, mulți dintre cei aflați în grupele de risc pierd șansa unei depistări precoce și deci a unui tratament care să încetinească evoluția bolii.
Doar 38 de prostituate și 510 utilizatori de droguri au fost testați HIV, în 2005. Fără medic de familie și asigurare, ba chiar fără acte, ei scapă controlului.
Participanții la dezbaterile organizate de Asociația Română Anti SIDA, despre rolul consilierii înainte și după testul HIV, au cerut autorităților să asigure testarea gratuită pentru toți cei care o solicită și să impună norme stricte de păstrare a confidențialității și de informare a pacienților, generalizând modelele din județele pilot.

Recomandări

Orientare, consiliere și testare vocațională pentru 200 de elevi, realizate de Fundația Te Aud România

Un sucevean a fost primul pacient din România cu diabet zaharat tip 1 care a primit o injecție săptămânală de insulină

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru
Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru

Testare gratuită a riscului consumului de alcool, în parcurile din Vatra Dornei, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți

Caravană medicală pediatrică la Vulturești: 95 de copii consultați gratuit de o echipă de specialiști voluntari

Pacienții asigurați au acces gratuit la îngrijiri medicale și paliative la domiciliu, dar în realitate într-o lună doar circa 70 de pacienți beneficiază de acest serviciu