Vreme rea

Sub asediul iernii



Din cauza căderilor masive de zăpadă, circulația din județul Suceava a fost serios perturbată
Din cauza căderilor masive de zăpadă, circulația din județul Suceava a fost serios perturbată

A nins abundent sâmbătă, în mai multe reprize, iar stratul consistent de zăpadă a dat peste cap traficul rutier. Au existat și blocaje temporare, iar acolo unde nu a fost închisă, circulația s-a derulat cu mare dificultate. Practic, s-au consemnat probleme în mai multe zone ale județului, inclusiv în municipiul Suceava.
Din cauza căderilor masive de zăpadă, activitatea din județul Suceava a fost serios perturbată. Mai multe drumuri județene au fost închise circulației auto, pe drumurile naționale s-a circulat cu dificultate, la fel ca în municipiul Suceava.
Drumurile pe care traficul rutier a fost întrerupt parțial pe anumite porțiuni sunt Dărmănești – Calafindești – Bălcăuți – Siret, Mihoveni – Șcheia și Siret – Mușenița – Frătăuți. De asemenea, pe drumul județean Sf. Ilie – Berchișești s-a circulat timp de mai multe ore pe un singur fir. Ninsorile au creat ceva probleme și pe drumul care leagă localitățile Frasin – Ostra – Broșteni, fără să se impună blocarea circulației rutiere.
„A nins foarte mult, până sâmbătă seară la orele 24.00, iar apoi a suflat vântul. S-au format suluri de zăpadă pe diferite porțiuni de drum, care în anumite locuri au depășit un metru înălțime, iar din acest motiv traficul auto a fost închis ori s-a derulat doar pe un singur fir”, a declarat Vasile Andronache, directorul SC Drumuri și Poduri SA Suceava. Acesta a adăugat că pentru degajarea drumurilor au fost scoase pe teren 38 de utilaje de deszăpezire, inclusiv cele două autofreze din dotare, iar ieri după-amiază s-a împrăștiat și material antiderapant.
Arborii, doborâți de greutatea zăpezii
Zăpada apoasă și abundentă a creat și alte probleme. Mai mulți arbori s-au rupt și doar norocul a făcut să nu se înregistreze victime sau pagube serioase.
Sâmbătă seară, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost chemați pe strada Narciselor, unde un pin de 10 metri înălțime a căzut, avariind ușor un autoturism marca VW Passat.
Nu a fost singura intervenție de acest gen. Duminică dimineață, echipele de la ISU Suceava au mers pe strada Lazăr Vicol, unde un alt pin, de cinci metri înălțime, a căzut, blocând accesul autovehiculelor.
Circulație greoaie și în municipiul Suceava
Dacă pe drumurile din județ au existat blocaje, nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme. S-a circulat greu, iar pe străzile secundare zăpada moale le-a dat mari bătăi de cap șoferilor, care nu de puține ori au fost nevoiți să apeleze la ajutor pentru a putea ieși la străzile principale.
“Situația nu a fost deloc ușoară, aproape că ne-a adus și pe noi la disperare. Ba ningea, ba se oprea. Abia reușeam să îndepărtăm stratul de zăpadă de pe străzi, că iar se pornea o ninsoare puternică și acoperea totul. Am pluguit și am dat cu antiderapant toată ziua și noaptea, duminică am avut iar utilajele pe teren și la noapte vom împrăștia din nou sare și nisip, pentru că se anunță temperaturi negative și există un risc foarte mare să se formeze polei. În primul rând am intervenit pe arterele principale, cu pluguri și sărărițe, iar în jurul prânzului, când ninsoarea a stat, am intrat și pe arterele secundare, prin cartiere. Din păcate, ninsorile au revenit puternic și a trebuit să ne întoarcem tot pe străzile principale, pentru a ne asigura că nu sunt probleme în trafic.
Din ce știm noi nu au fost probleme majore, în privința asta am colaborat foarte bine cu Poliția Rutieră, cu care am ținut în permanență legătura prin stații și care ne-a direcționat imediat acolo unde se întrezăreau eventuale probleme”, a declarat directorul Rosal Suceava, Adrian Niculescu.
Din cauza unor tiruri care nu erau echipate corespunzător, traficul a fost afectat temporar în anumite zone, fără a exista însă blocaje de lungă durată.
Vremea nu se anunță prea bună
Dacă pentru astăzi și mâine nu se întrevăd schimbări spectaculoase în evoluția vremii, de miercuri meteorologii anunță un nou val de precipitații.
Pentru astăzi prognoza meteo indică temperaturi între -2 și +3 grade Celsius pe timp de zi, iar noaptea se vor înregistra între -2 și -9 grade Celsius.
O ușoară încălzire, în medie cu 2 grade Celsius, atât ziua, cât și noaptea, se anunță pentru ziua de marți, iar apoi se așteaptă un nou val de ninsori.


Mai multe drumuri județene au fost închise circulației iar pe drumurile naționale s-a circulat cu dificultate
Mai multe drumuri județene au fost închise circulației iar pe drumurile naționale s-a circulat cu dificultate
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Nici municipiul Suceava nu a fost scutit de probleme din cauza ninsorii
Din cauza căderilor masive de zăpadă, circulația din județul Suceava a fost serios perturbată
Din cauza căderilor masive de zăpadă, circulația din județul Suceava a fost serios perturbată


Recomandări

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem

„Abuz în serviciu” semnalat la DNA Suceava de consilierul local Mihai Crăciun în privința lucrărilor din Parcul Șipote