STUPCA (II). În 24 decembrie 1782, moșia Stupcăi aparținea Mariei Balș, care, conform declarației fiului ei, Toma Balș, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina, o moștenea de la tatăl ei, Toderașco Cantacuzino. Din 20 septembrie 1803, satul avea să treacă în proprietatea lui Toader Balș, fiul lui Toma, care îl va dărui, în 6 noiembrie 1811, nepoatei sale, Casandra Balș, jupâneasa lui Toma Iamandi.
Cea mai interesantă și mai sugestivă poveste a Stupcăi se petrece în vara anului 1840, când deputații Stupcăi, deci consilierii comunali au încercat să se plângă de abuzurile boierului Manolachi Popovici.
Biserica Sfântului Dimitrie din Stupca, ctitorită în 1766 de banul Vasile BALȘ, avea să fie reconstruită în anii 1887-1888 și sfințită în anul 1889. În 1843, biserica din Stupca avea 955 enoriași, patron bisericesc era Manulachi de Popovici, paroh fiind Antonie Dimitrovici. În 1876, patron bisericesc era Alexander von Popovici, cei 1.592 enoriași fiind păstoriți de parohul Iraclie Porumbescu (Golembiowski, în sursa menționată). În 1907, paroh era Onufreiu Mironovici, născut în 1852, preot din 1876, paroh din 1885, cantor fiind, din 1879, Nicolai Luța, născut în 1851.
Din 1878, funcționa la Stupca o școală cu 6 clase[1].
În 10 august 1849, deputații Petre Ciobanu și Andrei Jaucă semnaseră o petiție, împreună cu alți 40 de țărani fără pământ din Stupca, pe care doreau să o trimită împăratului, după ce Manolache Popovici le luase câte două-trei fălci de pământ și aproape tot imașul sătesc, așezând pe partea de imaș care le rămăsese o laie de țigani, în 40 de bordeie. Țăranilor le mureau vitele de foame, iar boierul le interzisese să mai ia lemne din pădure.
Se mai plângeau deputații stupcani că n-au putut obține nimic pentru sat, „ci numai închisori, câte o săptămână, și câte 25 bețe, în mai multe rânduri, au primit de la stăpân, iar deputatul trimis la Cernăuți, cu scrisorile sătești, trecând prin Stroiești, a fost prins de Nicolai Popovici (stăpânul satului), care l-a maltratat, i-a luat scrisorile și l-a trimis iar la Stupca, luându-l, apoi, la temniță, împreună cu alți 46 de țărani”. Pentru aceste greutăți, țăranii din Stupca cereau împăratului să li se facă dreptate și să nu mai fie lăsați pe mâna boierilor români, „care i-au mâncat și i-au muncit ca pe niște robi”.
Banca populară raiffeisiană din Stupca a fost înființată în 6 februarie 1903, sub președinția lui Ilie Moroșan și sub vicedirecțiunea lui Nicolai Toader Căilean. Cabinetul de lectură „Progresul” din Stupca funcționa, din 1896, în casa lui Vasile Brătean, cu 57 membri, 45 cărți, un abonament la gazetă și o avere de 28 florini și 60 creițari. Această primă bibliotecă comunală din Stupca era condusă de boierul Dimitrie cavaler de Costin, de Onufrei Mironovici și de Nicu Donisă.
În 24 mai / 6 iunie 1923, Ciprian Porumbescu a fost comemorat la Stupca, „la două morminte”, cum spunea Leca Morariu, unul fiind cel al uitării și ignorării operei lui.
La Stupca, satul de suflet și de spirit al lui Iraclie și al lui Ciprian Porumbescu, s-au născut sculptorii Gheorghe Bilan (10 martie 1883) și Dumitru Căileanu (10 iunie 1930), poetul martir al spiritualității românești în Bucovina Dumitru Oniga (14 august 1925) și interpretul de folclor Călin Brăteanu.
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 50, 1876 p. 53, 1907 p. 159, 100