STUPCA (I). Satul Stupca, menționat încă din vremea lui Petru Rareș, a fost dăruit mănăstirii Solca, de către ctitorul acesteia, Ștefan Tomșa val II-lea, în 1615, întăritura domnească a lui Radu Mihnea Vodă, din 15 aprilie 1618, menționând satele Stupca și Lămășeni, „care au fost domnești, ascultătoare de târgul Sucevii”.
În 9 noiembrie 1669, preotul din Stupca, „popa Iftimie”, a fost martor la o tranzacție funciară în Ilișești.
În 15 decembrie 1717, când Racoviță Vodă confirma fraților Iordachi, Șerban și Toader Cantacuzino „satul Stupca, cu vecini și heleșteie”, este, practic, menționat un regim laic al satului, care aparținuse, probabil că în urma unui schimb de moșii, logofătului Iuon Boul, din moment ce Cantacuzinii spun că satul „l-a dăruit moașa lor, Booaia lui Iuon logofăt”.
În 15 iunie 1752, a fost refăcut hotarul dintre Stupca și Ilișești, în prezența stupcanilor Văslan și Gligorie Nemițanul, reperele toponimice ale hotarului fiind: hotarul Zahareștilor, heleșteul Boului, rediul lui Cimbru, pârâul Ciutării, poiana lui Ciocan.
Toponimele acestea înveșnicesc numele unor localnici: logofătul Iuon Boul, care își făcuse un eleșteu înspre Zaharești, Cimbru, care defrișase păduricea de pe deal (rediu) și Ciocan, care și el defrișase o parte din pădure.
O altă hotarnică, făcută în 11 iulie 1768, pentru Vasile Calmuțchi, proprietar în Ilișești, reia aceleași toponime (iazul Booaia, deci al văduvei lui Boul; rediul lui Cimbrișor, deci al feciorului lui Cimbru; poiana lui Ciocan, Poiana vizuinilor, Poiana Stupcăi și Drumul Câmpulungului).
Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773, înregistrează la Stupca, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „57 – toată suma caselor”, însemnând 30 scutelnici și 10 slugi și argați ai stolnicesei Bălșoaei, 3 popi, 3 femei sărace, 11 țigani și 16 birnici.
Până în 1774, când Bucovina este ocupată de trupele generalului Mieg, la Stupca se stabilesc câteva familii de emigranți transilvăneni: Vasile MORARIU (în 1753, din Nimigea), Ion Ungurean (1758, Bârlea), Ioan, Andrei și Isidor Bonta (1763, Din Sân George), Laurentie Moroșan (1765, Poieni), Teodor Rodnean (1768, Bistrița), Eremia Roșca (1768, Cilibica), Lupu Muntean (1768, Calchion), Ioniță Roșca (1769, Cilibica), Vasile a lui Toader (1770, Ivanușca), Teodor Durea (1771, Năsăud), Iftimie Zaharia (1771, Blăjenii De Jos), Ignatie Bodnar (1771, Rădășeni), Toader Duluț (1771, Fiscova), Ștefan Locati (1771, Bahmuta), Toader Vicovan (1771, Bahmuta), Vasile Ciucălău (1771, Ciuchilești), Iacob Reuț (1771, Ciuchilești), Grigore Și Constantin Croitor (1771, Bârnova), Simion Scalu (1771, Biuchilești), Dulgherul Simion Iliaș (1772, Bârgăul De Jos), Grigore Sava (1772, Blăjenii De Jos), Vasile Și Gavrilaș Seriton (1772, Blăjenii De Jos), Ioan Vacariu (1772, Noeni), Toma Bârtoi (1772, Blăjenii De Jos), Dulgherul Lupu Horea (1772, Bârgăul de Jos), Carp Chioru (1772, Blăjenii de Jos), Gavril Moroșan (1772, Buduș), Teodor și Neagoe Morariu (1772, Leșu Ilvei), George Triteanu (1772, Blăjenii de Jos), Ioan Tobie (1772, Blăjenii de Jos), Grigore Doina (1772, Căila), George Pinteancu (1772, Vinda), Simion Bojincă (1772, Bârgăul de Jos), Elecheș Ianoș (1772, Bârgăul de Jos), Nicolai Șutu (1772, Chintelnic), Sava Chechera (1772, Bârgăul de Jos), Ioniță Bojescu (1773, Bârgăul de Jos), Ieremia Bogdan (1773, Rusu de Sus), Teodor Hurban (1773, Bistrița Mică), Ioan TOMA (1773, Căila), Dionisie Brăteșan (1773, Sâmbău), Gavril Olariu (1773, Blajeni) și Ion Moroșan (1774, Moiseiu).
În 1774, Stupca avea 56 familii, din care, după cum se poate observa, 45 familii de emigranți ardeleni. În 1775, Stupca avea 2 popi și 49 familii de țărani, iar Lipovenii Stupcăi aveau 6 familii de țărani lipoveni.
În 1784, Stupca avea 164 familii, în primii ani ai Bucovinei istorice stabilindu-se în sat și familiile emigranților transilvăneni Ștefan Bârgăuan (1777, Bârgăul de Jos), Nichită Cosmacon (1777, Parva), Tudor Erdan (1778, Nimigea pe Someș), Vasile IOSIP (1778, Berghea pe Someș), Grigore Blaga (1778, Berghea pe Someș) și Vasile Manca (1778, Brăiuț pe Someș).
O parte dintre ardelenii stabiliți la Stupca aveau să se mute, ulterior, în alte sate, tot așa cum alții, stabiliți, inițial, pe alte vetre de sat, vor veni la Stupca, așa cum s-a întâmplat, de pildă cu frații Petru, Gavril și Tanasă Onigă, veniți din Sân George și stabiliți, în 1765, la Berchișești, unde avea să rămână doar unul dintre ei, altul mutându-se la Stupca, iar al treilea, Tănasă, nu se știe unde.
ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 346