Studiu: Aproape 40% dintre companiile din România caută specialiști și manageri



Aproape 40% dintre firme căută specialiști și manageri, România numărându-se printre statele din estul Europei cu cea mai scăzută rată de angajare pe acest segment, potrivit unui studiu realizat de firma britanică de recrutare Antal International. „Dintre statele din estul Europei care au participat la studiu, România este una din țările cu cel mai scăzut nivel de angajare de specialiști și pe segmentul managerial. Rezultatele obținute de la reprezentanții birourilor din România sugerează că la începutul acestui an a existat o cerere foarte mare pentru specialiști. Studiul arată că în următorul trimestru această tendință va continua, în timp ce nivelul de renunțarea la staff se va reduce dramatic”, se arată în studiu.
Astfel, 37% dintre firme au declarat că sunt în căutarea unor manageri și speciliști, dar în același timp 45% dintre aceștia permit profesioniștilor să părăsească compania.
Studiul Antal relevă că 18% dintre companii se așteaptă să facă angajări în următoarele trei luni, iar 5% au susținut că vor renunța la personalul managerial și specialiști în următorul trimestru.
Polonia are în acest moment cea mai mare rată dintre țările care au participat la studiu, 90% dintre companii declarând că doresc să aducă manageri.
Atât angajatorii din Ungaria, cât și cei din Bulgaria, au un nivel ridicat al recrutărilor forței de muncă, 74%, și respectiv 89%, dar în același timp nivelul celor concediați este mare, de 59%, respectiv 90%. Reprezentanții firmei de recrutare consideră că cele două țări duc o politică de înlocuire a forței de muncă cu pregătire medie sau slabă cu noi profesioniști, proces ce se apropie de final în ambele cazuri.
În ceea ce privește Germania, angajatorii recrutează puternic specialiști și manageri, estimându-se că în următorul trimestru această cerere va crește, mai ales în rândul inginerilor. În același timp, firmele din Mare Britanie sunt optimiste și se așteaptă ca ritmul să crească în acest an.
Studiul trimestrial al evoluției angajărilor și disponibilizărilor în cele mai importante piețe la nivel mondial a fost realizat la sfârșitul verii, în rândul a peste 1.500 de companii din comerț, industrie și servici bancare din 14 țări.
Companiile au fost chestionate cu privire la intenția de a angaja sau de a lăsa să plece managerii sau specialiștii în următorul trimestru, dar și în legătură cu opiniile acestora privind situația actuală și evoluția pieței cu înaltă pregătire.
Antal International acordă consultanță în recrutare pentru poziții de middle și top management, având în prezent 46 birouri în 24 țări. În România, compania este reprezentată prin șase birouri, în București, Iași, Cluj, Sibiu și Timișoara.