Șaizeci la sută dintre români alocă în acest an pentru cadourile de sărbători un buget cel puțin egal cu cel din 2012, bărbații fiind mai generoși cu partenerele de viață, în timp ce femeile se gândesc mai mult la darurile pentru copii, potrivit unui studiu. Studiul realizat de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research cu privire la comportamentul de consum în preajma sărbătorilor de iarnă a evidențiat faptul că 70 la sută dintre români preferă să ofere cadouri celor dragi, în timp ce 35 la sută vor să meargă singuri la cumpărături. Potrivit studiului, 27,7 la sută dintre bărbați susțin că în 2013 vor achiziționa pentru cei dragi cadouri mai scumpe, în timp ce femeile (40,9 la sută), mai cumpătate, vor aloca aceeași sumă ca și anul trecut. Dacă ar avea 100 de euro disponibili pentru un singur cadou, 37,1 la sută dintre bărbați spun că ar alege să îl ofere soției sau iubitei, în timp ce femeile (48,4 la sută) vor să își bucure copiii. În ceea ce privește așteptările cu privire la persoana care le va oferi cel mai frumos cadou, 68 la sută dintre români spun că preferă să își aleagă singuri cadourile. Cu toate acestea, 53,3 la sută dintre bărbați sunt convinși că soția sau iubita le va oferi cel mai frumos cadou, în timp ce 20,9 la sută dintre femei au siguranța că cel mai frumos cadou îl vor primi de la copii.Bărbații își doresc de la Moș Crăciun electronice (18,9 la sută) și articole vestimentare (11,6 la sută), în timp ce femeile își doresc schimbarea garderobei (14,8 la sută) și înnoirea colecției de bijuterii și accesorii (11,5 la sută). În schimb, în topul listei de cumpărături se află, ca și în anii trecuți, achiziționarea de jucării pentru copii (49,1 la sută), urmată de achiziționarea de articole vestimentare (46,8 la sută), accesorii personale (28,6 la sută), decorațiuni de casă (23,8 la sută) și electronice (12 la sută).”Studiul Reveal Marketing Research scoate la iveală faptul că de Crăciun ne dorim să îi bucurăm pe cei dragi, dăruindu-le cele mai frumoase cadouri. În 2013, majoritatea românilor vor aloca pentru cadouri un buget cel puțin egal cu cel din 2012, bărbații fiind mai generoși cu partenerele de viață, iar femeile concentrându-se mai mult pe cadourile pentru copii”, a spus Marius Luican, general manager Reveal Marketing Research.Studiul a fost realizat în perioada 9-11 decembrie, pe un eșantion de 1.006 persoane, cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban. Marja de eroare este de plus/minus 3,1 la sută.