Studiile privind reorganizarea Aeroportului Băneasa vor costa până la 450.000 euro



Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) vrea să efectueze un studiu de fezabilitate cu privire la direcția de dezvoltare a Aeroportului Internațional Aurel Vlaicu (Băneasa), pentru care să achite până la 450.000 euro.
CNAB va organiza o licitație pentru serviciile de elaborare a studiilor de prefezabilitate, de fezabilitate și fundamentare economico-financiară, se arată într-un comunicat al CNAB.
Contractul va fi finanțat din surse proprii și va avea o durată de un an. Termenul maxim pentru realizarea studiului de prefezabilitate este de două luni de la data semnării contractului, pentru fundamentarea economică este de o lună, iar pentru întocmirea studiului de fezabilitate este de trei luni de la recepția finală a fundamentarii economico-financiare.
Ofertele pot fi depuse până la 17 august, iar criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
„Aeroportul Aurel Vlaicu trebuie să se constinuie într-un element strategic pentru Capitală, valorificând în permanentă calitatea sa de monument istoric și avantajele oferite nișei de piață de aviație de afaceri și aviație generală, devenind un factor de dezvoltare al zonei geografice deservite și un generator direct și indirect de ocupare a forței de muncă”, se menționează în caietul de sarcini.
CNAB arată că dezvoltarea aeroportului se va face în strânsă corelație cu factorii de mediu.
„Un principiu de bază care va fi avut în vedere impune ca operarea aeroportului să se facă într-o manieră în care elementul zgomot va fi ținut sub control și va cauza un impact minim asupra comunității locale, printr-o combinație optimă de mijloace fizice și operaționale”, se precizează în documnent.
La finele anului trecut, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că Aeroportul Băneasa va fi transformat până în 2012-2013 în unitate rezervată zborurilor business și VIP, urmând ca traficul low-cost să fie mutat pe Aeroportul Otopeni.
Oportunitățile de dezvoltare a aeroportului vizează realizarea de terminale dedicate la standarde internaționale pentru curse VIP și de aviație generală, confort ridicat și flexibilitate în programarea curselor pentru sectorul de business aflat în creștere, conexiuni mai rapide, folosind aeronave mici pentru zboruri charter și posibilitatea de a zbura oriunde în Europa, comparativ cu destinațiile limitate ale companiilor aeriene de linie și obținerea unor timpi reduși pentru decolare.
Intenția eliminării zborurilor comerciale pe Băneasa și transformarea aeroportului într-o unitate dedicată curselor business și VIP a fost anunțată de autorități încă de acum câțiva ani, dar nu a fost pusă în aplicare.