Cei doi tineri suceveni care, la începutul anului trecut, au oripilat opinia publică, după ce au omorât un om de afaceri din Botoșani și i-au ascuns cadavrul în pădurea de pe raza comunei Ciprian Porumbescu, se gândesc la nuntă, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași.
Potrivit „Ziarului de Iași”, Alina Horeanu (22 de ani) a fost cerută în căsătorie de către complicele ei, Vlad Scurtu Irimia (20 ani), acesta din urmă chemându-și iubita la vorbitor pentru a-i comunica intențiile sale.
Totuși, susțin ziariștii ieșeni, Alina Horeanu nu a dat încă un răspuns.
Informația a fost confirmată și de avocata tinerei, Gianina Poroscnicu. „Am cunoștință de cererea în căsătorie și de întâlnirea celor doi, dar nu știu ce va hotărî Alina”, a declarat avocata pentru „Ziarul de Iași”.
Oribila faptă de care sunt acuzați Mihaela Alina Horeanu și Vlad Irimia Scurtu s-a petrecut pe data de 9 februarie 2007, într-un apartament închiriat din cartierul ieșean Colentina.
Victima, Daniel Mancaș, în vârstă de 32 de ani, se cunoștea cu Mihaela Horeanu de aproape un an, având cu aceasta o relație extraconjugală. Scurtu și Horeanu l-au omorât pe Mancaș, înjunghiindu-l de mai multe ori și lovindu-l cu o bâtă de basse-ball. Deși au încercat să ascundă totul, îngropând cadavrul într-o pădure de la marginea Sucevei și vânzând bunurile victimei, Poliția le-a dat de urmă după câteva săptămâni.
În luna septembrie a anului trecut, cei doi tineri au fost trimiși în judecată pentru omor deosebit de grav și riscă închisoare pe viață.






