Emoțiile de dinaintea oricărui examen sunt normale, însă atunci când frica, neliniștea sau anxietatea devin exagerate, acestea se pot transforma într-un blocaj emoțional care îl poate împiedica pe un student să-și mai susțină lucrarea.
Psihologii din cadrul Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) vin în sprijinul studenților emotivi printr-un program de consiliere și suport pentru perioada sesiunii. Serviciul de consiliere în sesiune funcționează din luna ianuarie 2014, cei mai afectați de stresul examenelor fiind studenții de anii I și II.
Psih. Liliana Bujor, de la Universitatea din Suceava, explică faptul că „dificultățile pe care le întâmpină studenții în perioada examenelor nu sunt altceva decât reacții la stres. Sunt fie reacții fiziologice – insomnii, lipsa apetitului alimentar, dureri de cap, amețeli, fie reacții emoționale – frică, anxietate crescută, neliniște, teamă, sau reacții comportamentale – izolarea de prieteni, dificultăți de organizare a timpului. Unii vor să vorbească despre problemele prin care trec, să-și ventileze emoțiile. Resursele pentru a depăși aceste momente sunt tot la ei”.
Controlul emoțiilor în timpul evaluării, rezolvarea dificultăților de adaptare la stres, o mai bună gestiune a timpului și valorificarea potențialului tânărului sunt doar câteva dintre obiectivele pe care psihologii USV le au în vedere când primesc vizita unui student.
Liliana Bujor a mai menționat că studenții care trec pragul centrului de consiliere sunt din cadrul tuturor facultăților universității. Cât despre studenții din anul I, psihologul mărturisește că deși aceștia au trecut de experiența unui examen dur – bacalaureatul, ei fac eforturi uriașe ca să depășească prima sesiune, frica fiind cauzată de cele mai multe ori de necunoscut.
Consilierea se face în zilele de marți (între orele 10:00-14:00) și vineri (11:00-15:00), la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră – CCOC (corpul E, etaj 2), de psih. Diana Teodorescu și psih. Liliana Bujor. CCOC al Universității din Suceava este coordonat de conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan.
Serviciu de orientare în carieră pentru studenții de anul I
Liliana Bujor a mai menționat că orientarea în carieră e o activitate cu caracter permanent în cadrul CCOC, iar începând din semestrul al II-lea vizați de acest serviciu vor fi și studenții anului I.
„Spre deosebire de anii trecuți, când ne focalizam atenția pe studenții din anii terminali, am constatat că trebuie să ne concentrăm și asupra studenților de anul I în ceea ce privește orientarea în carieră. Unii au nevoie de o confirmare că au ales bine, alții de o reorganizare, de o întreagă evaluare a procesului decizional și a aptitudinilor lor. Sunt studenți care se confruntă cu probleme legate de alegerea pe care au făcut-o”, a mai explicat Liliana Bujor.