Liga pentru Unitatea Culturală a Românilor a fost întemeiată de studenții bucureșteni pe 15 decembrie 1890, la îndemnul fraților refugiați din Transilvania și cu sprijinul unor intelectuali din vechiul Regat. Își asumase o sarcină grea, aceea de a forma spiritul național și de a răspândi cu orice preț cultura românească. Câmpul ei de activitate îl reprezentau toți românii, indiferent de statul în care trăiau. Politicienii timpului, un Ion C. Brătianu sau un Titu Maiorescu, nu-și puteau asuma, pe față, obiective atât de îndrăznețe. Liga Culturală va avea un rol esențial în crearea României Mari, prin dârzenia cu care a militat pentru a ține treaz idealul unirii politice a tuturor românilor.
Propagandă culturală
Din clipa în care profesorul Nicolae Iorga devine secretar general al Ligii, care-și pierduse în timp elanul, activitatea acesteia reînvie. Vizitele de documentare pe care le făcuse N. Iorga cu câțiva ani înainte în Ardeal, Basarabia și Bucovina, deveneau icoane de suflet în inimile tinerilor ce-i citeau cu nesaț cărțile despre diasporă.
Ideea vizitării de către tineri a ținuturilor locuite de români, încă din timpul în care acestea erau sub stăpânire străină, a fost unul din mijloacele de propagandă culturală cu care Liga a contribuit decisiv la cimentarea legăturilor sufletești dintre români și care, în momentul hotărâtor, a constituit piatra de temelie în realizarea unității noastre politice.
Excursiile societăților corale și studențești din vechiul Regat în Bucovina și în Ardeal, sau ale societăților similare de acolo la noi, soldate cu o mai bună cunoaștere reciprocă, au stârnit dorințe care demult vibrau în ascuns la idealul național.
Bucurie, nădejde, mângâiere și îmbărbătare, acestea erau sentimentele pe care vizitatorii le duceau peste granițe vremelnice fraților asupriți când se îngenunchia la altarul de la Sfânta Mănăstire Putna, la ruinele Cetății de Scaun de la Suceava, ori în alte locuri în care sălășluiau gloriile trecute ale Neamului. Iar închinarea fraților bucovineni la Ruginoasa, cu prilejul semicentenarului Unirii, reprezenta o duioasă aducere aminte a izbânzii obținute atunci. Aceste momente de înălțare sufleteasca reprezentau, cu siguranță, forme de cultură pentru că în ele trăia sufletul viu al unei națiuni.
Cursuri de vară
Dar Nicolae Iorga nu s-a mulțumit să-și trimită studenții peste Carpați, peste Dunăre, Prut sau Suceava. Sfătuit de bucovineanul George Tofan, îi invită pe frații asupriți să ia parte la cursurile de vară de la Vălenii de Munte, pe care le începe în vara anului 1908. Tot N. Iorga donează mii de cărți și înființează primele case de citire pentru popor (biblioteci urbane și rurale), apoi vine rândul ateneelor și fundațiilor culturale. Marele cărturar știa că numai prin cultură se poate semăna dragoste pentru a culege frăție. Toate aceste bogate forme de manifestare nu făceau altceva decât să contribuie la menținerea și consolidarea unității noastre politice.
Iar buvovinenii îl ascultă. Mai întâi vizitează, cu mic, cu mare, expoziția istorică organizată de Iorga în 1908 la Iași. Câțiva dintre ei, cu toate opreliștile guvernului austro-ungar, se strecoară și la Vălenii de Munte.
Anul 1909 este un an bogat în evenimente culturale pentru bucovineni. Mai întâi au parte de primiri calde și de un public minunat concertele date la Cernăuți și la Suceava de cele mai importante corale bucureștene ale vremii, „Carmen” (dirijor D. G. Kiriac) și „Hora” (dirijor Juarez Movilă), în rândurile cărora activau mulți studenți talentați.
În „dulcea” Bucovină
La 31 mai 1909 (stil nou) ajungeau la Cernăuți reprezentanții Societății Studenților Teologi din București, care organizau astfel prima excursie oficială în Bucovina a unei societăți studențești din vechiul Regat.
Delegația Facultății de Teologie era condusă din profesorii universitari dr. Dimitrie Boroianu și dr. Ioan Mihălcescu (viitorul Mitropolit Irineu al Moldovei). Între cei 50 de studenții excursioniști se aflau Nicolae Gr. Popescu-Prahova, Ioan Gh. Savin, Ștefan C. Berechet și bunicul meu, Gheorghe I. Cotenescu.
Ca să-și poată acoperi cheltuielile necesare, tinerii organizaseră mai multe concerte religioase în București.
La Îțcani au fost întâmpinați de studentul teolog Gheorghe Lanivschi, trimis de “Academia ortodoxă” cernăuțeană ca să rezolve formalitățile vamale. Poliția de frontieră a verificat însă dacă grupul este însoțit și de profesorul N. Iorga [acesta, considerat iredentist, avea să fie în curând expulzat de pe întreg teritoriul imperiului austro-ungar, în timp ce însoțea un grup de membri ai Ligii, participanți la congresul organizat la Iași – n.a.].
La ora două d.a., excursioniștii au fost așteptați la gară de profesorii dr. Ștefan Șaghin, dr. Vasile Gheorghiu și dr. Silvestru Isopescu de la Facultatea de Teologie din Cernăuți, de studenții teologi membri ai societății „Academia ortodoxă” (președinte Nicolae Cotos) și de studenții din societățile „Junimea”, „Bucovina”, „Dacia”.
Prof. dr. Șt. Șaghin a urat oaspeților bun venit. I-a răspuns prof. dr. D. Boroianu, mulțumind de primire. Au urmat scurtele discursuri ale studenților N. Cotos și N. Gr. Popescu-Prahova. Corul teologilor cernăuțeni a dat un mic concert, iar corul omologilor lor din București a cântat „a capella”.
De la gară au plecat toți cu tramvaiul spre Ringplatz, apoi pe jos spre Reședința Mitropolitană, unde i-a întâmpinat întregul corp profesoral al Facultății de Teologie, cu decanul, dr. Vasile Tarnavschi, în frunte. S-a intrat în biserica Seminarului, unde păr. Mihai Dracinschi, rectorul Seminarului Teologic ortodox, a oficiat un Te-Deum în cinstea oaspeților. A urmat masa, iar după-amiază, excursioniștii au fost primiți în audiență de Mitropolitul Bucovinei, Vladimir de Repta. Apoi s-a vizitat Reședința Mitropolitană, Facultatea de Teologie, Biblioteca Universității, Universitatea [în care-și aveau sediul Facultățile de Drept, Litere și Științe – n.a.], Palatul Național, Gimnaziul românesc, Internatele românești, sediile societăților studențești și al “Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina”, Muzeul meșteșugurilor populare din Bucovina și alte instituții publice.
La ora 9 seara, la Hotelul Central, gazdele au oferit un banchet festiv în onoarea profesorilor bucureșteni. La banchet au luat parte toți membrii corpului didactic al Facultății de Teologie și păr. Adrian Boca, directorul Seminarului.
La masa de seară a studenților s-au rostit calde toasturi în onoarea profesorilor și a studenților de către de d-nii N. Cotos, I. Gh. Savin [președintele Uniunii Studenților Universitari din București – n.a.], N. Gr. Popescu-Prahova [președintele Societății Studenților Teologi – n.a.], și Gh. I. Cotenescu.
În vizită la Putna și la mânăstirea Dragomirna
A doua zi (marți 1 iunie), oaspeții au mers la Catedrala ortodoxă, unde au cântat în cor la sfânta Liturghie, apoi și-au luat rămas bun de la părinții Seminarului în care au fost găzduiți cu drag, plecând la ora 2 d.a. cu trenul la Mânăstirea Putna, unde au ajuns la ora 10 seara. Au înnoptat aici, iar în dimineața zilei următoare au vizitat mormântul lui Ștefan cel Mare, biserica de lemn a lui Dragoș-Vodă și chilia pustnicului Daniel Sihastru, ascultând cu pios respect explicațiile starețului Teofil Pătraș și studentului Șt. Berechet, admirând apoi bogatul tezaur al mânăstirii. La mormântul Voievodului, teologii bucureșteni au depus o coroană de flori și au cântat compoziția lui Ciprian Porumbescu, “Altarul Mânăstirii Putna”.
Imediat după prânz, excursioniștii au părăsit Putna cu trenul, îndreptându-se spre Suceava, unde au ajuns în aceeași zi (miercuri 2 Iunie), la ora 7 seara. Aici au fost primiți de preotul dr. Constantin Tarangul și au luat cina în grădina școlii române, după care au fost găzduiți, o parte la Mânăstirea Sf. Ioan cel Nou, iar ceilalți la internatul gimnazial de băieți “Vasile Cocârlă”.
În ziua următoare, oaspeții au vizitat toate monumentele istorice importante din Suceava și au ascultat Liturghia oficiată de Arhimandritul Gedeon Balmoș în Biserica Mirăuților. La masa de prânz au vorbit părintele arhimandrit de la mânăstirea Sf. Ioan cel Nou, profesorul dr. I. Mihălcescu și studentul I. Gh. Savin. În aceeași zi (joi 3 Iunie), la ora 11 a.m. au plecat cu trăsurile spre mânăstirea Dragomirna unde au ajuns la ora 12:30. Aici i-au întâmpinat cu multă căldură starețul Ipolit Vorobchievici și călugării, prânzind împreună după oficierea unui Te-Deum.
În timpul mesei, pe oaspeți i-a bucurat sosirea preotului Constantin Morariu, parohul bisericuței ridicată de Ștefan cel Mare la 1497 în Pătrăuții Sucevei.. Bucureștenii l-au primit cu aplauze frenetice pe marele patriot român al Bucovinei și i-au acceptat invitația, plecând de la Dragomirna la ora 3 d.a. și mergând pe jos, prin pădure, spre Pătrăuți. Bucuria excursioniștilor era fără margini, urmau să ia parte la sărbătorirea zilei onomastice a părintelui Morariu.
De la Pătrăuți, oaspeții au mers la gară și au luat trenul de Suceava, coborând la Ițcani, iar de acolo, însoțiți de câțiva bucovineni, au trecut hotarul la gara Burdujeni, unde și-au luat rămas bun, cu lacrimi în ochi de ambele părți, plecând fiecare spre localitatea de baștină.
Primiți pretutindeni cu căldură
În “dulcea Bucovină”, excursioniștii au fost primiți pretutindeni cu căldură, iar seriozitatea organizării acțiunii de către teologii regățeni a făcut o impresie plăcută tuturor gazdelor acestora.
Facultatea de Teologie “fiică”, cea din București (înființată în 1881), tocmai omagiase Facultatea de Teologie “mamă” din Cernăuți (înființată în 1875), fiind primită aici cu dragostea părintească.
În semn de solidaritate, la întoarcerea din excursia în Bucovina, Societatea Studenților Teologi din București a dăruit internatelor românești din Cernăuți și Suceava suma de 400 de lei, atât de necesară colegilor și fraților lor bucovineni.
Copleșit de frumoasa primire și conștient de valoarea deosebită a corpului didactic, dar și de prestigiul Universității din Cernăuți, studentul Gh. I. Cotenescu a luat decizia de a-și pregăti acolo doctoratul [la acea dată, Facultatea de Teologie din București, nu organiza studii universitare de doctorat – n.a.]. Din nefericire, greutățile vieții nu i-au mai permis îndeplinirea visului și va fi hirotonit în 1912 pe seama unei parohii din județul Mușcel, județ în care va păstori timp de 53 de ani până la moartea sa, în februarie 1965.
Excursia teologilor bucureșteni din 1909 a fost doar începutul. Vizitele reciproce care au urmat au contribuit în mare măsură la păstrarea vie a flăcării spiritului românesc. Peste ani și ani, după prăbușirea Molochului comunist, a venit și vremea ”podurilor de flori” , destinate să unească frați despărțiți de o istorie nedreaptă.
Radu PETRESCU, nepotul preotului-profesor Gh. I. Cotenescu