Oportunitate

Studenții suceveni pot lucra în vacanță în Germania



Studenții suceveni care doresc să lucreze în Germania pe perioada vacanței de vară pot participa la o preselecție organizată de Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă, preselecție care se va desfășura în perioada 8-12 ianuarie 2007. Trebuie precizat că OMFM oferă, la nivel național, 12.000 de locuri de muncă pentru studenți, în domeniul gastronomic, hotelier sau agricol. Cei interesați să lucreze în Germania trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani, să fie înscriși la o facultate de stat sau particulară acreditată, la cursuri de zi, și să nu fie în primul sau în ultimul an de studii. Totodată, solicitanții trebuie să fie cunoscători de limba germană. Dosarul de înscriere care va fi depus la OMFM trebuie să cuprindă o copie după buletinul sau cartea de identitate și după pașaport, cu o valabilitate de minimum șase luni. De asemenea, studenții trebuie să atașeze și o adeverință de la facultate, în care să se specifice în ce an sunt și ce tip de studii frecventează.
În cazul unei facultăți particulare, studenții trebuie să aducă și o dovadă a acreditării. Dosarul mai trebuie să conțină foaia matricolă pentru anul de studii 2005- 2006, o recomandare de la unul dintre profesori și trei fotografii tip pașaport.



Recomandări

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru
„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru