Performanță

Studenții suceveni, cei mai inventivi pe partea de Hard la Concursul Internațional „Hard&Soft 2010”



Președintele juriului anunță câștigătorii
Președintele juriului anunță câștigătorii

Pe parcursul săptămânii trecute, timp de cinci zile, Universitatea „Ștefan cel Mare” a găzduit cea de-a XVII-a ediție a Concursului Internațional Studențesc „Hard&Soft”. Vineri după-amiază, în cadrul unei festivități desfășurate în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, juriul a desemnat echipele câștigătoare. Universitatea suceveană a fost reprezentată de două echipe de studenți din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, iar una dintre ele a fost apreciată de către juriu cu premiul special pentru inventivitate pe partea de Hard.
Și în anul acesta, concursul a reunit la Universitatea „Ștefan cel Mare” studenți pasionați de tehnică electronică și programare din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Suceava, dar și din Sarajevo (Bosnia și Herțegovina), Chișinău (R.Moldova), Cernăuți (Ucraina), Limoges (Franța) și Novi Sad(Serbia). Pe parcursul a cinci zile, participanții au lucrat la o soluție tehnică care utilizează o gamă diversă de senzori ce transmite date către un server web prin intermediul unei platforme wireless. Toate aceste date trebuiau să fie cât mai ușor de interpretat și folosit printr-o interfață cât mai prietenoasă de către un utilizator nu prea familiarizat cu tehnica.
Premiul I – studenților de la Universitatea Politehnică din București
În deschiderea festivității de premiere, rectorul universității, prof. univ. dr. Adrian Graur, a subliniat prestigiul de care se bucură concursul și creșterea calității lui, care devine simțitoare de la an la an. În calitate de președinte al juriului, Timothy Hall, de la Universitatea Limerick, din Irlanda, a anunțat echipele câștigătoare. Concursul a fost câștigat de echipa Universității Politehnice din București, formată din studenții Madi-Tatiana Petrureanu, Andrei Bucur, Dumitru Loghin și Adrian Bostan, sub îndrumarea profesorilor Nicolae Țapuș și Dan-Ștefan Tudose. Locul doi a revenit echipei a doua a Universității Politehnice din Timișoara, iar poziția a treia studenților Universității Novi Sad din Serbia.
De asemenea, pentru prima dată în istoria concursului, anul acesta au fost acordate două premii speciale, pentru cea mai inventivă echipă pe partea de Hard și pe partea de Soft. Una dintre echipele Universității „Ștefan cel Mare”, coordonată de Alin-Dan Potoroc și Remus-Dumitru Prodan, a fost apreciată de către membrii juriului pe partea de Hard, iar echipa Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași pe partea de Soft.
„Și eu și colegii mei ne aflăm la prima participare. A fost o concurență acerbă, eram conștienți de aceasta când am hotărât să participăm. La aplicația noastră am folosit o serie de senzori, concepuți de către noi, care au determinat membrii juriului să ne ofere „Premiul special pentru utilizarea unor senzori inediți în domeniul hardware”. Suntem mulțumiți și sperăm ca anul viitor să ne prezentăm și mai bine”, a spus Dorin Antonovici, student la Facultate de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor de la Universitatea „Ștefan cel Mare”