Handbal

„Studenții”, siguri de victoria în meciul cu Steaua



În tabăra suceveană domnește optimismul
În tabăra suceveană domnește optimismul

După o pauză de două luni și jumătate, Liga Națională de Handbal se reia în acest final de săptămână cu penultima etapă din turul campionatului. Universitatea Suceava reintră în această după amiază în meciurile oficiale cu o partidă în fața propriilor spectatori în compania celor de la Steaua București. Partida trebuia să se desfășoare sâmbătă la amiază, dar la cererea televiziunii Digi Sport a fost mutată astăzi, de la orele 17.00 și va fi transmisă în direct pe postul Digi Sport Plus, dar și în reluare, în această noapte, de la orele 00.30, dar pe Digi Sport. Față de întâlnirile foarte tensionate, în care rezultatul final s-a stabilit în ultimul minut cu largul concurs al arbitrilor, de această dată Universitatea este favorită clară la obținerea victoriei și asta datorită problemelor financiare ale bucureștenilor, care au pierdut mulți jucători experimentați în vara trecută. Antrenorul secund și portarul Universității Suceava, Bogdan Pralea este destul de precaut înaintea acestui meci și crede că în ciuda problemelor, Steaua are o echipă cu jucători valoroși, dar nu are banca de rezerve la același nivel, iar sucevenii trebuie să profite de acest lucru și să-și adjudece victoria.
„Reluăm Liga Națională cu un meci împotriva Stelei, echipă cu care în sezoanele trecute speram la măcar un punct, dar acum datele problemei s-au schimbat. Steaua nu are echipă slabă, ci are în lot jucători valoroși cu experiență, dar rezervele nu se ridică la valoarea titularilor. În aceste condiții, părerea mea este că le va fi greu steliștilor să țină un ritm alert pe toată durata celor 60 de minute”, a declarat Bogdan Pralea.
Studenții sunt foarte optimiști înaintea meciului cu Steaua
După rezultatele foarte slabe ale steliștilor din acest sezon, handbaliștii Universității Suceava cred că vor avea o misiune mult mai ușoară cu Steaua, decât în sezoanele trecute și nu se va mai pune problema câștigării celor două puncte.
Căpitanul studenților, Adrian Chiruț este foarte optimist și crede că echipa va câștiga fără probleme acest meci.
„Sper ca în acest meci să nu mai avem probleme cu Steaua, așa cum s-a întâmplat în campionatele trecute, mai ales că ei trec printr-o perioadă grea, în care au probleme în lot. Vom da totul pe teren și sunt convins că vom câștiga, mai ales că avem nevoie de puncte”, a declarat Chiruț.
Partida cu Steaua va fi una mai specială pentru doi dintre universitari, Claudiu Dediu și Dan Ilieș, care își vor întâlni echipa la care au evoluat în trecut.
Interul sucevean, Claudiu Dediu este de părere că nu se va pune problema câștigătoarei, în fața unei echipe măcinată de probleme interne. Dediu este conștient că Steaua încă mai are câțiva jucători experimentați, dar nu se știe cât de motivați vor fi aceștia la ora meciului.
Pivotul Dan Ilieș speră să-și învingă foștii colegi, cu care a evoluat până în vara trecută, atunci când a venit la Suceava.
„Primul meci oficial din acest an în care suntem favoriți, deoarece avem o echipă mai bună. Sper să-i bat pe foștii mei colegi de la Steaua. Era mult mai bine dacă jucam aceste ultime două jocuri din tur anul trecut, deoarece pauza a fost destul de mare, dar până la urmă a fost pentru toate echipele nu numai pentru noi”, a declarat Ilieș. Referitor la situația de la Reșița, Dan Ilieș crede că problemele de acolo avantajează Universitatea doar în lupta directă cu ei și asta deoarece o parte din jucătorii valoroși au plecat la Cluj, Bacău sau Timișoara, echipe cu care universitarii vor avea meciuri mult mai grele în disputa pentru un loc de cupe europene.