CS Universitatea Suceava a dispus sâmbătă cu scorul de 33-32 de HC Odorhei, în cel mai important test susținut de elevii lui Leonard Bibirig în intersezon. Partida a fost una deosebit de echilibrată, la fel cum s-a întâmplat și-n meciul direct din acest campionat, găzduit tot de sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, când „studenții” au avut neșansa să fie egalați chiar în ultima secundă de joc. Chiar dacă s-a prezentat la acest joc fără internaționalii Mihalcea și Talas, care au fost convocați la echipa națională pentru dubla cu Belarus, formația pregătită de Vlad Caba a condus ostilitățile în prima repriză, intrând la pauză cu un avantaj de două goluri, 17-15. Bazându-se pe o apărare agresivă, pe inspirația portarului Andrei și pe buna dispoziție de joc a lui Cântec și Petrea, sucevenii au evoluat mult mai concludent în partea secundă, izbutind să se impună la final cu scorul de 33-32. Cu toate că nu a fost decât un meci amical, confruntarea cu HC Odorhei a arătat o echipă suceveană mult schimbată în bine față de prima parte a campionatului. Succesul cu harghitenii a fost umbrit însă de accidentările destul de serioase suferite de Țuțu și Mitrea, care vor absenta astfel de la pregătire în perioada imediat următoare.
CS Universitatea Suceava: Andrei, Șelaru – Mitrea (3), Pancu (1), Șoldănescu (3), Schroeder (3), Amihăiesei (1), Roșu (1), Gavriloaia (2), Țigănașu, Petrea (5), Cântec (4), Besarab (1), Acatrinei (7), Țuțu (2), Șerban Matei.
Marți, pe 17 ianuarie, CS Universitatea Suceava va juca meciul revanșă pe terenul celor de la HC Odorhei.