Handbal

Studenții s-au impus clar în fața Minaurului din Baia Mare

Leonard Bibirig, aflat într-o formă foarte bună
Leonard Bibirig, aflat într-o formă foarte bună

Ieri la amiază, în cea de-a patra etapă din returul Ligii Naționale de Handbal, echipa locală CS Universitatea Suceava s-a impus pe teren propriu, în fața Minaurului din Baia Mare, scor 35 – 28, după ce la pauză a fost egalitate 16 – 16.
În fața unei săli arhipline a Liceului cu Program Sportiv, studenții au început foarte hotărâți să câștige acest meci, chiar dacă veneau după o înfrângere, în timp ce adversarii lor s-au impus clar în fața celor de la UCM Reșița.
Partida a început într-o notă de echilibru, care nu a ținut decât trei minute, universitarii reușind să se distanțeze la două goluri în minutul șase, diferență care s-a păstrat până în minutul 16, Gavriloaia și Adomnicăi mărind avantajul la patru goluri, scor 12 – 8.
Până la finalul reprizei, oaspeții au profitat de câteva inexactități din jocul studenților și s-au apropiat pe tabelă, încet, dar sigur, astfel că la pauză cele două formații au intrat la vestiare la scorul de 16 – 16.
„Punctele erau vitale pentru noi” Partea a doua a jocului a început în aceeași notă de echilibru ca și prima, astfel că timp de șase minute nici una din echipe nu a reușit să se desprindă la mai mult de un gol.
În ciuda faptului că rămân în cinci oameni, elevii antrenorului Petru Ghervan se desprind la trei goluri, prin reușitele lui Gavriloaia, Adomnicăi și Bibirig, scor 23 – 20, acest moment fiind începutul furtunii ce avea să urmeze la poarta băimărenilor. Cu o apărare ermetică și cu un Iulian Andrei în mare formă, sucevenii au nouă minute de joc în care înscriu șapte goluri consecutive, astfel că în minutul 48, tabela arăta scorul de 30 – 21 și meciul era aproape jucat.
La acest scor, universitarii mai reduc din turație și le permit oaspeților să se apropie la șapte și mai apoi cinci goluri, dar mai erau doar trei minute de joc. Ultimele două reușite le aparțin sucevenilor, care câștigă clar cele două puncte foarte importante în economia clasamentului, scor final 35 – 28.
„Ne-am dorit această victorie, indiferent dacă era la un gol sau chiar o jumătate de gol și am reușit acest lucru. Punctele erau vitale pentru noi, la fel cum vor fi și în următoarele partide. Diferența s-a făcut în repriza a doua, când am fost mai proaspeți, un avantaj fiind și jocul pe care l-au disputat miercuri oaspeții din Baia Mare. La final, mi-am felicitat sportivii cu rugămintea să ne bucurăm o oră, după care să ne concentrăm atenția la următorul meci”, a declarat, la final, antrenorul sucevean Petru Ghervan.
Pentru Universitatea au evoluat Pralea, Andrei, Bibirig(6 goluri), Bursuc, Zvanciuc, Chiruț(7), Adomnicăi(7), Gavriloaia(6), Țuțu(1), Mitrea(2), Dospinescu, Brădățan(3) și Ignat(3). În următoarea etapă, studenții vor evolua în deplasare, pe terenul celor de la Pandurii Târgu Jiu.
Clasamentul Ligii Naționale de Handbal
1. Steaua MFA București 17 14 1 2 563 – 469 29
2. HCM Constanța 17 11 3 3 488 – 423 25
3. Știința Municipal Bacău 17 10 4 3 520 – 497 24
4. UCM Reșița 17 11 0 6 521 – 492 21*
5. CSM Medgidia 17 9 2 6 489 – 477 20
6. HC Odorhei 17 9 2 6 467 – 472 20
7. CS Universitatea Suceava 17 8 3 6 500 – 469 19
8. Minaur Baia Mare 17 8 3 6 490 – 481 19
9. Dinamo Baumit București 17 8 0 9 475 – 477 16
10. CS Univ. Poli. Timișoara 17 7 0 10 386 – 383 14
11. Energ. Pandurii Tg. Jiu 17 7 0 10 451 – 462 14
12. CSM D&C Oradea 17 5 2 10 464 – 491 12
13. Uztel Ploiești 17 2 0 15 414 – 507 4
14. Romvag Caracal 17 0 0 17 395 – 515 0
* Echipă penalizată cu 1 punct (cerințe vârstă)

Handbal: Studenții s-au impus clar în fața Minaurului din Baia Mare

Galeria suceveană

Recomandări