Handbal

Studenții merg la Târgu Jiu cu gândul la cele două puncte puse în joc



Sucevenii speră să facă un joc bun la Târgu Jiu și să se întoarcă acasă cu tolba plină
Sucevenii speră să facă un joc bun la Târgu Jiu și să se întoarcă acasă cu tolba plină

Handbaliștii echipei CS Universitatea Suceava vor încheia turul de campionat cu o deplasare foarte grea și obositoare, pe terenul uneia din contracandidatele la un loc de cupă europeană, Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu. La cererea gorjenilor, partida se va disputa mâine după amiază, începând cu orele 17.00 și nu va fi transmisă în direct de nici un post de televiziune. Gazdele se află într-o formă foarte bună și au un lot valoros format pe bani „grei”, în primul meci din acest an reușind să se impună la șase goluri la Călărași, acolo unde elevii antrenorului Leonard Bibirig au pierdut cu 27 – 29. Totuși, și sucevenii au început anul cu o victorie în fața propriilor suporteri și merg la Târgu Jiu cu un moral foarte bun pentru a încerca obținerea punctelor puse în joc, cu ajutorul cărora s-ar apropia de locul patru, ocupat în acest moment de gorjeni.
Conștienți că vor avea o misiune grea la Târgu Jiu
Victoria de sâmbătă cu CSM București, dar și jocul mult mai bun prestat în teren, față de multe partide din tur le-au dau handbaliștilor speranțe că vor face o figură frumoasă, și la Târgu Jiu, acolo unde va fi mult mai dificil. Venirea portarului George Șelaru de la HCM Constanța s-a dovedit una benefică pentru Universitatea și asta pentru că acesta s-a completat foarte bine cu Iulian Andrei în poarta studenților, ambii reușind câte o repriză foarte bună în etapa trecută. Iulian Andrei speră ca acest lucru să se întâmple și în această deplasare, pentru care echipa s-a pregătit special.
„Ne așteaptă un meci foarte dificil vineri din care sperăm să scoatem două puncte care ne vor ajuta în rămânerea noastră, în lupta pentru ocuparea unui loc în primele patru în clasament. Pentru acest lucru ne antrenăm intens săptămâna aceasta, pregătim meciul și avem multe vizionări de făcut. Sperăm să facem cu toții un joc bun și să venim de la Târgiu Jiu cu o victorie”, a declarat portarul Iulian Andrei. Acesta a adăugat că speră ca Mădălin Țuțu să revină și să joace la acest meci, deoarece echipa are nevoie de el.
Unul din „stâlpii” apărării Universității, pivotul Bogdan Șoldănescu speră că echipa va da totul pe teren pentru două puncte foarte importante în lupta pentru îndeplinirea obiectivului.
„E o deplasare foarte grea și foarte importantă pentru noi. Toți suntem conștienți că o victorie pe terenul de la Târgu Jiu ne-ar relansa în lupta pentru ocuparea unui loc de cupă europeană. Cred că după meciul pe care l-am avut sâmbătă avem un moral bun pentru a merge acolo să câștigăm. Suntem încrezători în șansa noastră și vom da totul pe teren pentru cele două puncte”, a explicat Șoldănescu.
Centrul naționalei de tineret, Mihai Sandu, în lotul pentru Târgu Jiu
Meciul de la Târgu Jiu ar putea fi unul de debut la Universitatea pentru suceveanul Mihai Sandu, jucător ce a fost împrumutat pentru jumătate de an de la Centrul Național Olimpic de Excelență în Handbal de la Sighișoara. Coordonatorul de joc al naționalei pregătite de Leonard Bibirig, Mihai Sandu, speră să facă un joc bun dacă va fi trimis în teren și în același timp să se adapteze complet în echipă cât mai repede.
„Meciul de la Târgu Jiu va fi unul greu și foarte strâns, dar noi am pregătit bine această deplasare și sperăm să venim acasă cu cele două puncte. Dacă ne vom face jocul în viteză și vom fi încrezători în șansa noastră cred că vom câștiga. Am prins lotul pentru această deplasare și sper să fac un joc bun. Mă bucur că am fost primit bine de colegi, sper să mă acomodez cât mai repede și să avem rezultate cu echipa”, a declarat Mihai Sandu.
În același ton cu colegii săi, interul Georgică Cântec este conștient că Universitatea va avea un meci greu cu o echipă bună din fruntea clasamentului, „unul în care va trebui să dăm tot și să facem tot posibilul să plecăm acasă cu cele două puncte foarte importante pentru noi”.
Săptămâna viitoare, sucevenii vor începe returul Ligii Naționale cu o nouă deplasare destul de grea la Universitatea Cluj, acolo unde pot câștiga două puncte la fel de importante în lupta pentru Europa.




Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”
Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”