Handbal

„Studenții” își propun un debut cu dreptul



Antrenorul Petru Ghervan a ținut ieri să prefațeze ediția 2009-2010 a Ligii Naționale de Handbal, Universitatea Suceava urmând să debuteze în competiție mâine, cu un meci în deplasare, în compania formației Energia Pandurii Târgu Jiu. „Cu siguranță va fi mult mai greu decât anul trecut. Ne-am propus un obiectiv de performanță clasarea pe locul 5 în campionat și disputarea semifinalei în Cupa Challenge, astfel că trebuie să începem cu încredere. Nu mai suntem formația necunoscută de acum doi ani, care surprindea pe toată lumea. Toate echipele ne cunosc acum potențialul, dar noi mizăm în continuare pe dorința de afirmare jucătorilor noștri și pe dăruirea lor. Suporterii trebuie să aibă încredere în noi pentru că atât jucătorii cât și Leonard Bibirig se pregătesc cu seriozitate și vor face tot posibilul pentru a îndeplini obiectivul propus”, a declarat Petru Ghervan.
Gorjenii sunt mai puternici decât anul trecut
Plecând de la premisa că gruparea gorjeană a efectuat o serie de transferuri de marcă în pauza competițională, Leonard Bibirig se așteaptă la un meci infernal mâine la Târgu Jiu. „Am simțit pe pielea noastră forța celor de la Pandurii în intersezon, la Cupa Steaua. Au câteva individualități de valoare internațională pe care sperăm să le contracarăm prin omogenitatea și dăruirea noastră. Investițiile făcute de oamenii de acolo arată clar că gorjenii vor fi printre echipele cu pretenții la o cupă europeană, iar handbalul pe care îl joacă acum este cu mult peste cel din sezonul trecut. Noi, chiar dacă nu avem tot lotul la dispoziție, mergem acolo pentru a ne juca șansa și pentru a obține un rezultat cât mai bun”, a precizat Leonard Bibirig.
Șoldănescu crede în victorie
Handbaliștii suceveni nu fac notă discordantă cu Leonard Bibirig și sunt la fel de circumspecți cu privire la partida de la Târgu Jiu.
“Noi sperăm sa venim cu ambele puncte de acolo. Drumul este lung, este obositor, dar suntem hotărâți sa facem față acestui joc. Publicul de acolo pune o presiune pe adversari destul de mare, dar eu cred că se poate câștiga la Pandurii. Principalul lor atu îl reprezintă jocul combinativ. La 9 metri joacă foarte bine, mai ales cei doi nou-veniți, cubanezul si croatul, care sunt foarte eficienți. De altfel, așa ne-au bătut și la București, la Cupa Steaua” a spus Bogdan Șoldanescu.



Recomandări