HANDBAL

Studenții încheie campionatul în fața câștigătoarei Challenge Cup

Rămași pentru cel puțin un an în Liga Națională, universitarii suceveni încheie această ediție de campionat cu un meci cât se poate de interesant, pe terenul proaspetei câștigătoare a Challenge Cup, UCM Reșița. Acest meci va fi și o reîntâlnire a sucevenilor, echipa din Reșița având în componență trei jucători crescuți și formați la Suceava, mai exact Mihai Rohozneanu, Gheorghe Irimescu și Florin Ciubotariu, cei care au avut un aport foarte important la câștigarea Cupei Challenge. Datorită distanței mari dintre Suceava și Reșița, echipa Universității a plecat încă de ieri în această deplasare, din lotul antrenorului Petru Ghervan lipsind doar Chiruț, cel care a rămas să-și rezolve problemele medicale legate de tendonul lui Ahile. Față de meciurile trecute, lotului universitar s-a alăturat și Ion Tcaciuc, cel care a semnat pentru încă un sezon cu gruparea suceveană. „Cu siguranță va exista adrenalină în acest meci, deoarece reșițenii sunt la primul joc acasă după câștigarea cupei și în același timp așteaptă revanșa încă din decembrie, când am reușit să-i învingem la Suceava. Deși pentru noi miza punctelor va fi destul de mică vom aborda acest meci cu seriozitate, mai ales că acest meci va face parte dintr-un spectacol organizat special pentru Cupa Challenge. Totul va depinde de cum ne vom simți la ora meciul și dacă vom avea ocazia să câștigăm, nu ne vom da la o parte”, a declarat antrenorul echipei CS Universitatea Suceava, Petru Ghervan.
Clasamentul din Liga Națională de Handbal:
1 HCM Constanța 25 22 1 2 794 636 45
2 Steaua MFA București 25 20 1 4 836 712 41
3 Dinamo Baumit București 25 19 1 5 851 728 39
4 UCM Reșița 25 16 5 4 830 754 37
5 Uztel Ploiești 25 14 2 9 713 689 30
6 Izometal Timișoara 25 13 3 9 731 693 29
7 Minaur Baia Mare 25 14 0 11 818 802 28
8 CS Universitatea Suceava 25 11 1 13 743 805 23
9 CSM Medgidia 25 10 1 14 765 766 21
10 Energ. Lign. Pandurii Tg. Jiu 25 9 1 15 731 737 19
11 HCM CSM Bistrița 25 8 0 17 661 721 16
12 HCM Brașov 25 7 1 17 646 701 15
13 Universitatea Hasit Cluj 25 2 2 21 608 764 6
14 Politehnica Iași 25 0 1 24 655 864 1

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.