Studenții doctoranzi cu burse de studii ar putea beneficia de asigurare fără plata contribuției



Studenții doctoranzi cu burse de studii ar putea beneficia de asigurare fără plata contribuției, prevederea urmând să fie cuprinsă în proiectul de modificare a Legii privind reforma în sănătate, ce urmează să fie prezentat Guvernului până în martie, potrivit unui document obținut de MEDIAFAX. Proiectul de lege pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, va fi elaborat de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
Prin acest proiect de act normativ, studenții doctoranzi cu burse de studii, finanțate din fonduri nerambursabile sau de la bugetul de stat, vor fi incluși în categoria persoanelor care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, dacă nu realizează venituri din muncă (completarea articolului 213, alineatul 1).
În documentul citat se arată că această modificare este necesară pentru a asigura implementarea adecvată a proiectelor de „burse doctorale” finanțate din Fondul Social European.
Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, Cercetării și Inovării trebuie să elaboreze și să prezinte Guvernului, tot până în luna martie, și un proiect de lege privind organizarea și finanțarea rezidențiatului. Acest act reglementează modalitatea sistemului de organizare și finanțare a rezidențiatului și introduce stagiatura.
Ministrul Sănătății și cel al Educației au anunțat, vineri, la întâlnirea cu conducerea instituțiilor de medicină din România, că până la sfârșitul lunii martie va fi elaborat un proiect de lege privind pregătirea medicală postuniversitară, un act total diferit de ceea ce există în prezent, care ar putea duce la creșterea numărului de medici bine pregătiți.
Ministrul Sănătății, Ion Bazac, ar vrea ca noul act normativ să pemită o” pregătire mai flexibilă, astfel încât cei care doresc să facă o facultate de medicină să-și profeseze meseria cu plăcere. El a apreciat sistemul medical de învățământ, care formează medici buni.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a spus că, în prezent, rezidențiatul ridică foarte multe probleme, atât de gestionare, cât și de curriculă”. Andronescu a spus că jumătate dintre absolvenții facultăților de medicină nu ajung să intre în rezidențiat, iar aceștia nu pot lucra.
Demnitarul a mai spus că trebuie să eliminate din lege acele prevederi care permit preparatorilor și asistenților să „intre în rezidențiat pe ușa din dos” , adică fără concurs.
Mai mult, Ministrul Sănătății trebuie să prezinte Executivului, până în luna iunie, un act normativ distinct privind introducerea stagiaturii de doi ani. Este vorba despre proiectul de lege privind pregătirea post-universitară, inclusiv introducerea stagiaturii timp de doi ani, care reglementează forma de organizare a pregătirii post universitare înainte de efectuarea pregătirii prin rezidențiat.