Studenții de anul I s-au înghesuit, luni, să asiste la festivitățile de deschidere organizate la facultățile pe care și le-au ales, mulți dintre ei spunând că își urmează astfel visul și că se gândesc deja unde vor lucra după studii, opțiunile fiind împărțite între România și străinătate.
„Bobocii” de la Politehnică vor la eoliene sau să facă soft-uri
La Politehnică, studenții au umplut amfiteatrul în care s-a ținut ceremonia de deschidere a noului an universitar, mulți stând în picioare pe margine, dar și holul mare de alături, unde sunt proiectați, pe un ecran, vorbitorii de la prezidiu, printre care ministrul Mihnea Costoiu, senatorii Ecaterina Andronescu și Mircea Geoană și ambasadorul Franței, Philippe Gustin. Majoritatea celor prezenți sunt „bobocii” din acest an ai Politehnicii. Pe hol, stau de vorbă între ei și mai prind și câte ceva din ce se spune la prezidiu: că se află într-o universitate de elită și că sunt mai mult decât „viitorii ingineri ai țării”.
Ai țării cel puțin deocamdată, pentru că, potrivit propriilor mărturisiri, mulți dintre ei ar pleca să lucreze în străinătate. „Da, normal, cu prima ocazie plecăm”, spune Raluca, aflată într-un grup de patru studenți în anul I, la Energetică. „Dacă intervine o nevastă cu un copil, nu mai pleci nicăieri”, este replica lui Andrei, din același grup, la care Raluca îi răspunde râzând „Parcă învățai”. Întrebați ce vor să facă după facultate, cei patru prieteni răspund, în cor, „Master”, precizând că domeniul de studiu ales este ceea ce le place.
„Important e că, după aceea, vom avea o slujbă ca lumea și un salariu decent”, mai spune Andrei, care s-a hotărât de pe-acum să lucreze „la eoline”.
Răzvan, care a intrat la Ingineria transporturilor, crede că aceasta e un domeniu „de viitor”, care „oferă multe oportunități”. „Vom face practică la diferite firme, ceea ce mi se pare un avantaj foarte mare. Am prieteni la alte facultăți unde se pune mai mult accent pe teorie și lor le e destul de greu. Aici vin foarte mulți angajatori care aleg studenți”, spune el, încrezător.
„Am zis că decât să fac o facultate care să nu fie bună, mai bine fac una grea și să știu că e bună”, spune Anișoara, tot în anul I, la Energetică. Domeniul nu o pasionează neapărat, dar e dispusă să învețe. De altfel, a mai intrat, tot acum, și la Construcții, dar a ales Politehnica pentru că aici are mai mulți prieteni. Chiar prietenul ei este în anul III la Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor (FAIMA). „Am zis că ne asociem, deschidem ceva, pe energie”, mai spune ea.
O altă studentă la Energetică în anul I visează să se angajeze la Enel. Dar nu-și va căuta de lucru până la master, pentru că nu crede că-i va permite timpul.
Nici Maximilian, care a optat pentru Calculatoare, n-are de gând să muncească în facultate. „Mă interesează mai mult cunoștințele decât diploma”, spune el, hotărât.
Pentru Radu, student în anul I la Automatică și Calculatoare, important este să facă ceea ce-i place la terminarea studiilor, și anume programare, pe care nici nu o vede ca pe o muncă. „Aș vrea să creez eu programele mele”, spune el.
Tot la Politehnica București au ajuns și doi români din Canada, verișori. „E criză și-acolo, familie avem aici, deci am zis: ’Hai în România!’”, explică ei, într-o română cu accent.
„Sper ca salariul unui rezident să crească”
Amfiteatrul e neîncăpător, marți, și la festivitatea de la Universitatea de Medicină și Farmacie.
„Este printre puținele facultăți unde mai ai deschidere după ce o termini, deși eu nu vreau să plec din țară. Vreau să termin cardiologie, ortopedie, ceva de genul. Am ajuns greu aici, am tras, dar nu-mi pare rău”, spune Andrei, venit tocmai de la Piatra Neamț.
El speră ca, până la finalizarea studiilor, salariul unui rezident să devină, „totuși, de 24 de milioane, cum încearcă acum sindicatele”, pentru că, altfel, „e nasol, mai ales că din 12 milioane, chiria este opt sau nouă deja și nu prea poți să trăiești, apoi să mai și studiezi…”.
Pentru prietena lui, Alina, medicina „este o carieră foarte frumoasă, deși necesită multă muncă, mult efort, atât financiar, cât și psihic”. „Dacă îmi ajută Dumnezeu, eu aș vrea să fiu chirurg, dar să vedem”, mai spune fata.
„Eu, unul, o să-i ajut cu tot ce pot să-și atingă visul. Financiar, moral, cu tot ce pot, că tare au muncit și-au tras copiii ăștia”, completează tatăl lui Andrei, aflat alături de copii.
Pe scările amfiteatrului, pe holuri, în curtea facultății, bobocii se deosebesc de ceilalți studenți prin drumurile fără o direcție precisă între avizier și decanat. Studenții din anii mai mari patrulează mai degajat între tarabele improvizate pe holurile facultății, unde se vând cursuri sau se fac înscrieri pentru activități de voluntariat la organizațiile de profil.
„Băi, să nu uităm să ne reînscriem la voluntariat. Legitimațiile sunt atât de drăguțe și plus că ne dau și halate”, îi încurajează o tânără pe cei din cercul ei. „Halate nu ne mai dau acum. Au dat și nu mai au. Acum dau dacă te duci și dai sânge. Dar oricum merită, că-ți apare în CV”, îi informează un tânăr pe ceilalți.
Jurnalism sportiv și criminalistică, printre planurile celor de la Universitate
Pe holurile Universității, mai sunt unii studenți care zăbovesc după festivități. Întrebată de ce a ales Chimia, o studentă în anul I spune că este o specializare care „se caută” și, totuși, „nu vor mulți să o abordeze, pentru că este o facultate grea”. Însă nu crede că se plătește bine și ar pleca să muncească „afară”, dacă ar avea ocazia. „Aș vrea ceva pe cercetare, dar și profesor, de ce nu?”, spune ea. O colegă ar dori, în schimb, să lucreze într-un laborator de spital sau de criminalistică.
Maria, în anul I la Psihopedagogie, spune că îi plac copiii și a urmat o tradiție din familie, chiar dacă știa de la bun început că va fi plătită foarte prost. Pentru colega ei, Dariana, ideal ar fi să studieze și în străinătate și să introducă o metodă nouă de predare.
Studenții la Jurnalism au, și ei, visurile lor. Ana-Maria din Vaslui vrea să facă jurnalism sportiv fără să „abereze”, cum fac alții, în opinia ei. „Eu am crescut pe stadion și văd când se exagerează. Școala mea era fix lângă stadion, am și chiulit”, își amintește ea, cu regret că nu va mai ajunge așa des la meciurile echipei „de suflet” și cu dorința de a nu se abate de la realitate când va profesa.
Nici alți studenți de la Jurnalism nu sunt încântați de cum se face presă azi în România. „Tot ce se aude se și scrie, subiectele trebuie să atragă fără să fie și reale”, spune Irina, pentru care, independent de asta, jurnalismul e ceva ce-și dorea de mică.
Corina, în anul II la Jurnalism, visează și ea de mică să lucreze în televiziune, dar i-ar plăcea și să realizeze propria revistă culturală, când ar strânge destui bani. Întrebată ce părere are despre ce vede în prezent în presă, ea spune că „e foarte greu să fii așa cum trebuie în România”. „Dar mai sunt și unii care-și fac treaba bine, dau ceva oamenilor. Trebuie să facem cumva să capteze ei atenția”, adaugă ea.
Laura Mitran,Roxana Alexe, laura.mitran@mediafax.ro,roxana.alexe@mediafax.ro
