Aflată în lupta pentru revenirea în Liga Națională, echipa de handbal seniori a Clubului Sportiv Universitar din Suceava are mâine, de la ora 11.00, un nou meci ale cărui puncte puse în joc sunt foarte importante, pe terenul echipei secunde a clubului CSM București. După rezultatele de până acum și după locul în clasament, universitarii pleacă favoriți în această confruntare, dar cu siguranță nu vor avea o misiune foarte ușoară la București. Echipa a doua a puternicului club bucureștean finanțat de Primăria Capitalei este formată din mulți jucători foarte tineri, de perspectivă, ce evoluează și-n Campionatul Național de Handbal pentru juniori I. Din păcate, trei dintre jucătorii Universității sunt în continuare indisponibili din cauza accidentărilor și nu vor face această deplasare: Rareș Burusc, Preda și Ion Tcaciuc, în timp ce căpitanul studenților, Gabriel Burlacu, acuză dureri în zona lombară, dar va fi în lotul ce merge la București.
„Trebuie să menținem aceeași linie ca-n meciul din ultima etapă cu Buzău, și anume să avem un tonus bun și să tratăm meciul de la București cu maximă seriozitate. Întâlnim o echipă tânără, cu jucători ce vor să demonstreze că merită la un moment dat să facă pasul către echipa mare din Liga Națională. Din păcate avem în continuare jucători accidentați și pot să mai apară probleme, mai ales la antrenamente, unde în continuare nu avem căldură și apă caldă, dar sper să se rezolve cât mai repede acest inconvenient. La București este esențial ca noi să ne facem jocul obișnuit și să ne întoarcem cu cele trei puncte”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.
În acest moment, CSU Suceava ocupă poziția a patra în clasament, la două puncte de următoarea clasată, dar cu un meci mai puțin, acesta fiind cel cu Teleorman Alexandria, echipă ce s-a retras din campionat și astfel toate rezultatele înregistrate până acum vor fi anulate. În aceste condiții sucevenii trec pe locul trei deoarece HC Buzău 2012 a jucat deja cu Teleorman și a câștigat cu 29 – 27, rezultat ce va fi anulat. Mai mult, până la finalul turului, CSU are șansa să egaleze la puncte a doua clasată, Știința Municipal Bacău, echipă ce va sta în penultima etapă, când avea programat meciul cu Alexandria.
Etapa a 10-a
CSM București II – CSU Suceava (vineri, ora 11.00)
Duminică, 22 noiembrie
Atletico Alexandria – Știința Municipal Bacău
CSU Târgoviște – HC Dobrogea Sud
HD Teleorman Alexandria – CSAT Vicov Bucovina
HC Buzău 2012 – LPS Piatra Neamț
Farul Constanța – GSIP Moreni
Poli Unistil Iași – CSM Cimentul Bicaz
Clasament
1 | HC Dobrogea Sud | 9 | 9 | 0 | 0 | 394 | 223 | 27 |
2 | Știința Municipal Bacău | 9 | 7 | 1 | 1 | 341 | 195 | 22 |
3 | CS HC Buzău 2012 | 9 | 7 | 0 | 2 | 261 | 224 | 21 |
4 | CSU Suceava | 8 | 6 | 1 | 1 | 247 | 147 | 19 |
5 | ACS Atletico Alexandria | 9 | 5 | 0 | 4 | 268 | 260 | 15 |
6 | HC Farul Constanța | 9 | 5 | 0 | 4 | 251 | 246 | 15 |
7 | Poli Unistil Iași | 9 | 4 | 1 | 4 | 268 | 216 | 13 |
8 | CSM București II | 9 | 4 | 1 | 4 | 267 | 250 | 12* |
9 | ACS HD Teleorman Alexandria | 7 | 3 | 2 | 2 | 236 | 221 | 11 |
10 | CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina | 9 | 3 | 0 | 6 | 169 | 265 | 6* |
11 | LPS Piatra Neamț | 8 | 2 | 0 | 6 | 174 | 276 | 6 |
12 | CSU Târgoviște | 9 | 2 | 0 | 7 | 232 | 339 | 6 |
13 | GSIP Moreni | 9 | 0 | 0 | 9 | 227 | 352 | 0 |
14 | CSM Cimentul Bicaz | 9 | 1 | 0 | 8 | 154 | 275 | -2* |
Penalizări
* CSM Cimentul Bicaz (-3pts reprezentare)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-2pts nerespectare cerințe vârstă)
* CSM Cimentul Bicaz (-2pts nerespectare cerințe vârstă)
* CSM București II (-1pt nerespectare cerințe vârstă)
* CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina (-1pt nerespectare cerințe număr jucători proprii)