Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) și Uniunea Studenților din România (USR) amenință cu proteste de la 1 octombrie, dacă Guvernul își va asuma răspunderea pe legile din pachetul Miclea, subliniind că astfel li s-ar încălca niște drepturi câștigate deja.
Președintele UNSR, Ionuț Poenaru, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu este de acord ca Executivul să-și asume răspunderea pe legile comisiei prezidențiale, care prevăd că rectorul să își poată alege prorectorii și decanii de facultăți, fără votul consiliului sau al senatului universității.
„Acest lucru ar însemna ca noi să renunțăm la reprezentativitatea de 25 la sută în cadrul organismelor decizionale, un drept câștigat de 20 de ani și la care nu vom renunța”, a subliniat Poenaru.
Reprezentanții celor două organizații amenință cu proteste, la începutul anului universitar, dacă se vor adopta legile Comisiei Miclea.
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, la finalul dezbaterii pe tema reformei educației, că nu este adeptul tergiversărilor, arătând că este timpul deciziilor, pe care le va lua în urma consultării specialiștilor Comisiei Miclea și a celor din Ministerul Educației.
Premierul Boc a spus că, în urma finalizării celor două zile de dezbatere cu toți factorii de decizie din sistemul educațional, la inițiativa președintelui Camerei Deputaților, Roberta Anastase, urmează să se consulte cu colegii, pentru a parcurge următorii pași.
„Vom analiza cu argumente pro și contra și continuăm discuțiile cu specialiștii Comisiei Miclea și cu reprezentanții Ministerului Educației”, a mai spus Emil Boc.
El a ținut să transmită celor prezenți la dezbaterea din Parlament că nu este adeptul tergiversării adoptării pachetului de legi pentru reforma din educație.
„Vreau să știți că nu sunt adeptul tergiversărilor, amânărilor și al prelungirii discuțiilor cu orice motiv. Cred că este și timpul deciziilor, al deciziilor corecte, însă, și fundamentate. De aces lucru vreau să vă asigur că voi face tot ce îmi va sta în putință să avem un proiect de lege bun, cel mai bun proiect posibil al educației, în momentul de față”, a arătat primul-ministru.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a criticat faptul că dezbaterea publică privind pachetele de legi în domeniul învățământului a avut și „accente politice”.
„Ceea ce nu mi-a plăcut au fost accentele politice care cred că nu își aveau rostul aici, nu își au rostul într-o dezbatere pe domeniul legislației din învățământ și sper să avem înțelepciunea să adunăm într-o lege cele mai bune soluții și idei”, a afirmat ministrul, la finalul dezbaterilor.
Andronescu a spus că Mircea Miclea „vorbește despre soluții legislative, ceea ce înseamnă că e greu de gestionat sistemul cu soluții”, ea completând că aceste soluții legislative „conțin idei care ar putea să se transforme în norme de reglementare într-o legislație adecvată”.
„Nu îmi schimb poziția față de deschiderea către dialog și către preluarea celor mai bune idei care pot să facă o lege care să aducă performanță în sistem”, a conchis ministrul Educației.
În cea de-a doua zi de dezbateri pe tema pachetelor de legi privind reforma din educație au paticipat ministrul Ecaterina Andronescu, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, reprezentanții învățământului universitar și preuniversitar, cei ai studenților, precum și deputați și senatori, membri ai Comisiilor de învățământ din Parlament.
Premierul Emil Boc vrea să-și asume răspunderea în Parlament, în 2 septembrie, pe patru legi, printre care și cele ale Educației, dar pe proiectul propus de președintele Comisiei prezidențiale, Mircea Miclea.
PSD nu e de acord cu asumarea răspunderii, susținând necesitatea unei dezbateri publice, dar pe tema proiectului propus de ministrul Educației Ecaterina Andronescu, prezentat în 14 august.
Președintele Comisiei prezidențiale pentru reforma educației, Mircea Miclea, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că nu are mari speranțe în soluționarea de către Parlament a conflictului privind codurile din educație și că Guvernul trebuie să spună clar opținile pe această temă.
Mircea Miclea a arătat că, într-o primă analiză a proiectului de lege privind reforma educației elaborat de Ministerul Educației, a constatat faptul că acesta a preluat foarte puțin din proiectul comisiei prezidențiale, cel mult 10 la sută, mergând pe opțiuni diferite de varianta inițială.