Studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat zilele trecute la o activitate practică desfășurată în Stația OMV 7 Fălticeni. La stagiul de practică au participat 35 de studenți ai universității sucevene, coordonați de profesorul universitar Valentin Hapenciuc.
Din partea OMV, îndrumătorul activității a fost dealer-ul Iulian Rudnic.
„OMV, a way of living” a fost numele acțiunii practice derulate, iar în prealabil, înainte de activitatea propriu-zisă, dealer-ul Iulian Rudnic a susținut la Universitatea „Ștefan cel Mare” o prezentare a activității dintr-o benzinărie, la care au participat aproximativ 100 de studenți, atât din anul întâi, cât și din anii terminali.
Iulian Rudnic a declarat că „proiectul a avut ca scop prezentarea brandului și a job-lui OMV și întocmirea unei baze de date cu studenții, potențiali angajați ai noștri”.
Cei 35 de studenți practicanți au „lucrat” pentru o zi în Stația OMV 7 Fălticeni, iar Iulian Rudnic a spus că „practicanții au trecut prin toate departamentele stației, respectiv gastro, shop, platformă, sub îndrumarea personalului”.
Stația OMV 7 Fălticeni nu este la prima acțiune cu caracter educativ. La începutul acestei veri, angajații OMV 7 Fălticeni au reabilitat Grădinița nr. 2 din Baia.