Universitatea de țepe

Studenți prinși în timp ce încercau să dea un „tun” de jumătate de miliard de lei vechi



– Trei studenți la Iași au fost prinși joi după-amiază de polițiștii de la Investigarea Fraudelor în timp ce încercau să cumpere cu un cec falsificat marfă de aproape 500 de milioane de lei vechi de la o firmă din municipiul Suceava
– Cei trei, un sucevean, un ieșean și un băcăuan, sunt, se pare, pionii unei rețele de țepari profesioniști care a dat astfel de lovituri în mai multe județe ale țării
– La nici câteva ore după prinderea studenților țepari, polițiștii de la Iași i-au luat la „pachet”, cei trei fiind suspecți într-o țeapă de peste un miliard de lei vechi la o societate comercială din județul vecin
– Studenții aveau asupra lor o mapă în care oamenii legii au găsit sute de acte măsluite, care urmau să fi folosite pentru alte înșelăciuni
Trei studenți din Iași au fost prinși în urmă cu două zile de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, în timp ce se pregăteau să dea un tun de aproape jumătate de miliard de lei vechi la o firmă din municipiul Suceava. Polițiștii suceveni au găsit asupra celor trei, un sucevean (V.S. -19 ani), un băcăuan (G.L. -20 de ani) și un ieșean (D.B. -26 de ani), sute de documente falsificate, pe numele mai multor firme din județe diferite ale țării, pe care, cel mai probabil, tinerii studenți, urmau să le folosească în activitatea infracțională. Polițiștii de la bănuiesc că respectivii fac parte dintr-o grupare infracțională cu ramificații în toată țara. De altfel, studenții au fost livrați „la pachet” polițiștilor din Iași, acolo unde cei trei sunt acuzați că au tras deja unei societăți comerciale o țeapă de peste un miliard de lei vechi.
Toată povestea a ieșit la iveală joi după-amiază, atunci când cei trei tineri s-au prezentat la depozitul unei societăți comerciale din municipiul Suceava, cu intenția de a cumpăra cantitatea de 20 de tone de oțel-beton în numele unei firme din Iași. Pentru plata mărfii, în valoare de 45.700 de lei (457.000.000 lei vechi), cei trei au prezentat o filă cec în alb cu antetul unei bănci, semnalată și ștampilată în numele firmei din Iași, chiar în prezența administratorului societăți sucevene, de către unul dintre cei tineri. Cu cecul cu pricina, reprezentanții firmei din Suceava ar fi trebuit să meargă a doua zi la bancă, să ridice cei 45.700 de lei, contravaloarea mărfii vândute. În realitate, însă, fila cec era una falsificată, iar dacă lucrurile ar fi stat așa cum plănuiau cei trei studenți, firma suceveană ar fi fost înșelată cu aproape jumătate de miliard de lei vechi. Din fericire, însă, planurile țeparilor au fost dejucate, cei trei fiind săltați și duși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
– Bănuiți că au tras țepe în toată țara
Oamenii legii au găsit asupra celor trei o mapă cu documente, la verificarea acesteia fiind descoperit un întreg „arsenal” de acte măsluite. „Au fost găsite 50 de facturi fiscale format A5, aparținând unei societăți comerciale din Brașov (din care 5 completate), 50 de chitanțiere cu antetul aceleiași firme din Brașov (din care 2 completate pentru suma totală de 63.046 lei) și un suport magnetic CD, conținând imagini color ale unor cărți de identitate falsificate, scanări de file CEC și certificate de înmatriculare ale unor firme din județele Ialomița, Iași, Suceava, Mureș, Constanța și Prahova”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu. Asupra celor trei, polițiștii au găsit și două ștampile cu impresiunile unor societăți din Brașov și Iași, un bilet la ordin în alb, o delegație de ridicare mărfuri și o notă de comandă, toate necompletate, precum și mai multe fragmente de înscrisuri provenind dintr-o filă CEC și alte documente.
“În timpul cercetărilor s-a luat legătura cu șefii Serviciilor de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Iași, Botoșani și Bacău, cărora li s-au comunicat datele de identitate ale făptuitorilor, identitățile false și denumirile societăților ale căror documente și ștampile le posedau”, a mai spus Botezatu. Primul răspuns a venit de la Iași, ofițerii antifraude de aici comunicând că au un dosar cu un mod de operare similar (prejudiciu de peste un miliard de lei vechi), în care sunt implicați aceeiași indivizi. Ieri, cei trei au fost preluați de o escortă a IPJ Iași, în baza unui mandat de aducere și, cel mai probabil, urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, „există indicii că cei trei tineri au acționat în numele mai multor societăți comerciale, fiind implicați în comiterea acestui gen de fapte pe raza mai multor județe”.



Recomandări

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania
Condamnări până la 7 ani și jumătate de închisoare pentru liderii grupării care aducea mari cantități de canabis din Spania

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat
La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat